Nordul Italiei ia măsuri de prevenire a invaziei romilor din România

Orasele din nordul Italiei, in special Torino si Milano, au lansat in ultimele zile un semnal de alarma in ceea ce priveste o posibila invazie a teritoriilor lor de catre romii de nationaliate romana, care de la 1 ianuarie 2007 se bucura de dreptul la libera circulatie.

Sindicatul autonom al politiei din Torino( Sap)a dat publicitatii o serie de date furnizate de asociatiile din sector, privind sosirea iminenta in orasele din nordul Italiei a circa 50 000-100 000 de romi din Romania.

Sindicatul politistilor avertizeaza asupra acestui pericol, in special al delincventei, si precizeaza inca de pe acum ca in cazul in care aceasta previziune se va demonstra adevarata, fortele de ordine nu vor fi in stare sa faca fata noii situatii si nici sa apere drepturile si integritatea cetatenilor cinstiti, italieni sau straini.

In Italia, conform datelor furnizate de Opera Nomadi, traiesc circa 100 000-120 000 de romi, dintre care 30% sunt de nationalitate romana.

Amos News

Adauga un comentariu

*