Bani europeni spre Onesti

Ani de zile, municipiul Onesti nu a reusit sa atraga fonduri europene pentru dezvoltarea orasului, motiv pentru care administratia Emil Lemnaru a fost aspru criticata, mai ales in 2005 si 2006. Insa lucrurile se vor schimba radical incepand din acest an, ca urmare a unor proiecte, propuse inclusiv de primarul Emil Lemnaru, care le-a pregatit inca din 2006.

Unul dintre aceste proiecte, cel referitor la strategia de termoficare, va aduce primii bani europeni la Onesti, aprobarea fiind asteptata chiar in luna ianuarie.

Primul pas – informatia

Prima conditie pentru atragerea finantarilor este obtinerea informatiilor legate de existenta diferitelor fonduri financiare, cu destinatii precise, catre diferite sectoare de activitate. Unul dintre primii oameni care a atras atentia onestenilor in acest sens a fost Gheorghe Huluta, care, in calitatea sa de lider judetean al confederatiei sindicale “CNSLR Fratia”, a stat mai mult pe la Onesti la sfarsitul anilor ’90, marcati de ample manifestari sindicale in municipiul de pe Trotus. “Cine spune ca nu sunt bani in Romania, ori nu este bine informat, ori minte – a spus Huluta la una din intrunirile uniunii sindicale UNISOC, de la Onesti. Bani sunt, dar la ei ajung doar cei care detin informatia”. Au trecut ani de zile de la afirmatiile lui Gheorghe Huluta, facute intr-un moment cand Romania era departe de ideea integrarii in Uniunea Europeana. Abia in ultimii doi-trei ani, onestenii au facut primii pasi pentru a identifica fondurile pe care le-ar putea obtine, moment in care s-a mai conturat o necesitate, aceea de a pune la dispozitia potentialilor investitori si oportunitatile oferite de municipiul Onesti. Un prim pas in acest sens l-a facut primarul Emil Lemnaru, care a vut ideea de a lansa un catalog de prezentare a municipiului. Prima versiune a acestuia a aparut in primavara lui 2006, sub denumirea “Onesti 2007, trecut si prezent – vocatia intemeierii”, in care municipiul de pe Trotus este descris prin imagini si texte, sub toate aspectele importante, de la economie, administratie publica si cultura, pana la istorie, sport sau religie. Documentul a fost inaintat tuturor sectiilor economice ale ambasadelor straine din Romania, de la care s-au primit si cateva raspunsuri.
Recent, a fost editata o noua versiune a documentului, intitulat acum „Municipiul Onesti – un oras deschis catre intreaga lume”. Volumul, care nu mai are aspect de pliant, ca la prima sa editie, contine 72 de pagini, structurate pe 20 de capitole, cel mai detaliat fiind cel legat de economia orasului.

Proiecte necesare

Un al doilea pas important in vederea obtinerii fondurilor este realizarea de proiecte specifice, fara de care banii nu pot fi acordati. Acest aspect a fost constientizat si mai bine la forumul “Onestiul, incotro ?”, organizat de senatorul Ioan Aron Popa, manifestare la care autoritatile locale si judetene au cautat solutii pentru iesirea din criza in care intrase municipiul de pe Trotus. Punctul pe “i” a fost pus de un director de liceu, Danut Oprea, de la Colegiul Tehnic “Petru Poni”, care a atras atentia ca este nevoie de oameni specializati in realizarea proiectelor, de asa numitii “scriitori de proiecte”, dupa cum i-a numit el. Asemenea proiecte au si inceput sa apara la Onesti: la propunerea primarului Emil Lemnaru, Consiliul Local a aprobat doua strategii pe termen lung, una pentru dezvoltarea municipiului pana in anul 2013 si alta pentru modernizarea sistemului de termoficare pana in anul 2009. Strategia privind termoficarea va atrage si primii bani la Onesti, aceasta fiind deja depusa la Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), impreuna cu studiul de fezabilitate si calendarul de activitati programate. Marcel Iordache, administratorul unic al societatii de termoficare din Onesti, s-a deplasat personal la Bucuresti, unde a purtat si o discutie intre 4 ochi cu Mircea Toader, secretar de stat la MAI. “Sunt semnale pozitive de la minister, iar noi speram ca banii de care avem nevoie sa ne fie aprobati in luna ianuarie; pe la mijlocul lunii vom primi o decizie in acest sens”, ne-a declarat Marcel Iordache. Onestiul are mari sanse sa primeasca suma solicitata, de peste 20 milioane de euro, dat fiind faptul ca este primul oras care a depus proiectele necesare, la categoria de municipii in care este incadrat.
Municipalitatea onesteana pare pregatita sa mai realizeze si alte proiecte, special facute pentru a atrage fonduri europene si guvernamentale. “Daca vom sti sa intocmim astfel de proiecte, ne va fi mai bine in anul 2007”, ne-a spus consilierul local Mihai {ova, care s-a antrenat si personal in acest sens, pe parcursul anului 2006, realizand cateva proiecte mai mici, valabile pe plan local.

Gheorghe LEU

Adauga un comentariu

*