Intre anii 1970-1980 orasul Bacau devenise un mare producator de carte. Datorita profesionalismului si competentei tipografilor bacauani, tot mai multe edituri din tara solicitau colaborarea cu tipografia bacauana.
Edituri de prestigiu, „Cartea Romaneasca” si Editura „Junimea din Iasi sunt numai doua, editau carte la Bacau, la un moment dat fiind 13 in portofoliul tipografiei. Locul unul pe tara a fost unul firesc in aceste conditii. Se tipareau zeci de titluri insumand sute de mii de exemplare. Aici a vazut lumina tiparului „Epica Magna” a lui Nichita Stanescu – premiata la Salonul International de carte de la Leipzig, prestigioasa colectie „Eminesciana” insumand 50 de volume si multe alte lucrari valoroase.
Dar, pentru a face fata tot mai numeroaselor solicitari, era nevoie de un alt sediu deoarece tipografia functiona intr-o cladire veche unde fusese o fabrica de sapun. Dar, pana la implinirea acestui vis a fost cale lunga.
Obtinerea aprobarilor pentru un nou edificiu a necesitat numeroase interventii, un merit deosebit in obtinerea aprobarilor l-a avut directorul de atunci, Ilie Baran, un impatimit al cartii. Mai greu a fost cu obtinerea unui teren pe care sa se poata construi noua tipografie. Cartierul Mioritei era in constructie. Numai in acea zona se mai putea obtine spatiul necesar.
Astfel ca in toamna anului 1981 (acum 25 de ani), o familie din acea zona, a fost expropiata de gradina de zarzavat. Opozitia proprietarilor era zadarnica. Hotararea o luau, cu sau fara voia bietilor oameni, organele locale.
Semnalul de incepere a lucrarilor santierului l-a dat un buldozer, care, sub privirile ingrozite ale fostei propietare, a marcat terenul trecand prin straturile cu varza, porumb si alte zarzavaturi care nu au mai putut fi culese.
Dupa doi ani (1983), era dat in folosinta noul local – botezat sugestiv „Casa cartii” – unde puteau munci 400 de tipografi, ajutati de cele mai moderne utilaje la acea vreme. Dupa evenimentele din decembrie 1989, lucrurile au mers din ce in ce mai greu.
Din cei 400 de tipografi cu o inalta pregatire profesionala au mai ramas 80. Pe ceilalti i-au incantat salariile oferite de patronii noilor tipografii aparute ca ciupercile dupa ploaie.
In toamna aceasta, activitatea a fost suspendata. Noii proprietari au hotarat demolarea edificiului. Utilajele tipografice au fost demontate si vandute la fier vechi, iar situatia oamenilor… Au fost demolate multe cladiri in municipiul Bacau si nu numai, dar tipografia este singura cu o viata atat de scurta, doar 25 de ani.
In acest loc va fi construit un Mall. Poate ca, in amintirea fostei gradini de legume aici va functiona si un raion de desfacere a legumelor si zarzavaturilor, iar intru memoria tipografiei, poate se va gasi loc si pentru un stand de carti. 1981-2006 a fost o perioada plina de evenimente. Au trecut 25 de ani de la fortata expropiere. E mult, e putin?
Viorel ROMAN
Este foarte interesanta povestea acestei tipografii din Bacau, iar „nasterea ei” atat de zbuciumata este tulburatoare.
Ceea ce ma intriga este, cum vom avea, noi romanii bani sa cheltuim in aceste malluri care inlocuiesc toate fabricile, daca nu mai reusim sa producem nimic.
Eu oricum vad in reviriment in industria tipografica unde lucrez acum, dar cine stie daca patronul meu nu va avea o oferta tentata pentru terenul ocupat de tipografie.
Poate o sa ma duc sa-mi fac cumparaturile pe viitor in locul unde acum merg la munca