Două românce, prostituate de la 8 ani

Un nou reportaj despre ţara noastră şochează opinia publică din Occident, anunţă Antena3. Tabloidul cu cel mai mare tiraj din Germania, Bild, a publicat povestea a două fetiţe din România, vândute de părinţi pe câteva mii de euro şi obligate să se prostitueze de la vârsta de 8 ani.

Materialul este însoţit de fotografii necenzurate. Dezvăluirile îi aparţin Claudiei Grassl, un fotograf profesionist care a venit în România în căutarea unor modele pentru un album. A descoperit însă drame halucinante.

DouÄ� românce, prostituate de la 8 ani  Povestea Cezarei (foto) este de departe cea mai şocantă, şi cu atît mai dramatică cu cât jurnaliştii germani nu i-au protejat identitatea. Fata a schimbat deja 5 stăpâni, iar mărturie stau cele cinci nume pe care bărbaţii i le-au tatuat pe corp.

Fata a fost vândută pentru prima dată la vârsta de 7 ani, chiar de către mama ei, care lăsat-o pe mâna unui patron de club. Pentru stăpânii ei, fata făcea trotuarul, iar unuia dintre ei i-a fost sclavă sexuală personală. Acum e fericită că măcar nu este bătută.

Jurnaliştii de la Bild vorbesc şi de alţi copii vânduţi de părinţi pe cel mult 8.000 de euro unor traficanţi de carne vie. O fetiţă de 8 ani pe nume Ştefi, care e forţată de tatăl ei să se prostitueze. Bărbatul a vrut să i-o vândă fotografului german, pentru 10.000 de euro.

O altă fetiţă nu a putut veni la ÅŸedinÅ£a foto. I-a trimis însă fotografului o scrisoare în care îşi cere scuze. Motivul – este ocupată cu un domn în vârstă din Marea Britanie.

Amos NEWS

LINK: Articolul original – Kleine Mädchen als Sklavinnen verkauft

Adauga un comentariu

*