Bacauan salvat miraculos de sub ruinele unui bloc cu cinci etaje

Un român de 32 de ani, Mircea Spiridon, a rezistat în mod miraculos timp de două zile sub dărâmăturile unui bloc de cinci etaje din localitatea siciliană Torre di Gaffa. Fără apă şi fără mâncare. Cele peste 48 de ore de chin le-a petrecut într-un spaţiu mai mic de 15 centimetri, strivit între două plăci de beton. şansa lui a fost că a reuşit să se refugieze în timp util într-un garaj.

„Nu mă doare nimic. Mi-e foarte sete”, au fost primele cuvinte ale tânărului, ieri-dimineaţă, când l-au găsit echipele de salvare ale pompierilor sicilieni, care au reuÅŸit să-l scoată dintre dărămături. Românul a cerut apoi să o vadă pe Daniela, soÅ£ia, tot româncă.

După ce l-au examinat, medicii italieni au declarat că Spiridon are probleme cu circulaÅ£ia periferică, picioarele fiindu-i strivite. Este perfect conÅŸtient ÅŸi se pare că nu a suferit leziuni craniene. „Nu este însă cazul ca picioarele să-i fie amputate”, au asigurat ei.

Spiridon a fost găsit cu ajutorul unui aparat care înregistrează bătăile inimii.

Cei care l-au localizat primii au fost însă câinii Helmut, Brenda şi Kiria, deveniţi micile vedete ale presei locale. Spiridon, născut în Bacău, plecase la muncă în Italia cu soţia, cei doi copii, mama şi un frate. Lucra ilegal, precum alte mii de români, ca zidar pe un şantier din localitatea siciliană. Când blocul de cinci etaje aflat în renovare s-a prăbuşit ca din senin, joi, după-amiază, nimeni din localitatea Torre di Gaffa nu s-a alarmat.

Proprietarul firmei de construcţie, care se ocupa de renovare fără vreun aviz de la autorităţile locale, a susţinut că la ora aceea toţi angajaţii erau în pauza de masă. Locatarii din zonă s-au speriat de zgomotul asurzitor şi din cauza norilor de praf care s-au ridicat din moloz. Nimeni nu se gândea că vreun muncitor mai rămăsese pe şantier la ora prânzului.

Toţi plecaseră să mănânce în oraş. Cei care locuiau în zonă, acasă. Ultimele informaţii arată însă că trei români nu au părăsit şantierul.

Daniela Spiridon, speriată că soţul nu a ajuns acasă, şi-a luat inima în dinţi şi a sunat la poliţie pentru a semnala dispariţia lui Mircea. Astfel, pompierii s-au deplasat la locul incidentului pentru a căuta posibile victime.

Continuare in Adevarul

Adauga un comentariu

*