Restaurantele ar putea fi încălzite cu ulei alimentar

În curând, restaurantele din întreaga lume ar putea fi încălzite cu ajutorul unui sistem de reciclare a uleiului alimentar, relatează site-ul Ananova, consultat de Rompres. Britanicul Ed Rich, care deţine un restaurant în Wisconsin, a inventat un boiler special care arde uleiul vegetal şi încălzeşte apa din calorifere.

Dacă, în timp, sistemul se va dovedi unul de succes, ideea ar putea fi preluată de restaurantele din Marea Britanie şi apoi din întreaga lume.

Folosirea la scară largă a aparatului ar reduce poluarea şi efectele negative pe care deşeurile de ulei vegetal le are asupra mediului înconjurător.

Ed Rich a precizat că i-a venit această idee după ce a citit despre maşinile cu motor diesel care pot funcţiona pe bază de combustibil „bio-diesel”, cât şi pe baza uleiurilor vegetale „crude” sau uzate.

ROMPRES

Adauga un comentariu

*