ISJ Bacau va primi doar cinci microbuze scolare

Reprezentantii Ministerului Educatiei si Cercetarii sustin ca optimizarea transportului scolar prin achizitionarea de microbuze reprezinta unul din proiectele prioritare pentru acest an. In cadrul acestui proiect au fost contractate cinci sute de microbuze necesare pentru a sprijini accesul la educatie al elevilor care provin din zonele rurale izolate.

La licitatia publica pentru achizitia de microbuze pentru unitatile de invatamant preuniversitar au depus oferte SC Casa Auto SRL, SC Porsche Romania SRL, SC Autoitalia SRL si SC Cefin Romania SRL.

O alta societate, Romcar SRL, a fost descalificata pentru ca nu a indeplinit conditiile minime impuse. In urma evaluarii ofertelor primite, pentru lotul I, in care au fost incluse 10 judete, Iasi, Bacau, Vaslui, Vrancea, Botosani, Neamt, Suceava, Galati, Buzau si Braila, a fost declarata castigatoare SC Autoitalia SRL, care detine 105 microbuze cu o capacitate de de 17 locuri fiecare si 10 microbuze cu o capacitate de cate 9 locuri.

Microbuzele urmeaza a fi livrate tuturor unitatilor de invatamant pană cel tarziu la data de 10 decembrie a acestui an.

Din cele 115 microbuze destinate zonei Moldovei, Inspectoratului Scolar Judetean Bacau i-au fost repartrizate cinci microbuze. De ele vor beneficia elevii din sapte localitati rurale, dar si cei din imprejurimile orasului Targu Ocna.

„S-au facut propuneri de dotare cu microbuze a scolilor din mediul rural, cu preponderenta. Acele scoli sunt arondate altor unitati de invatamant. Pentru a ajunge in localitatile unde au fost repartizati, elevii au de strabatut kilometri intregi.

Noile microbuze vor veni in sprijinul lor”, a declarat Brandusa Popescu, (foto) inspector general adjunct in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Bacau.

Beneficiari vor fi elevii din unitatile de invatamant din comunele Parincea, Scoala de Arte si Meserii, Corbasca – Scoala cu clasele I-VIII Scarisoara, la care este arondata scoala din satul Marvila, Scorteni, la care este arondata scoala Grigoreni, Magura – Scoala cu clasele I-VIII „Emil Braescu” Magura, la care este arondata scoala din satul Crihan, precum si o scoala din Targu Ocna, cu alte unitati de invatamant arondate.

De mentionat faptul ca in comuna Parincea exista deja un microbuz scolar care incearca sa faca fata tuturor solicitarilor. Repartizartea unui microbuz numai pentru SAM presupune deplasarea in comuna Pancesti, de unde mijlocul de transport va colecta elevii de pe traseu care se deplasau, de cele mai multe ori pe jos catre Parincea, unde urmau cursurile Scolii de Arte si Meserii.

D. MINDIRIGIU
Rodica ANDRICI

Adauga un comentariu

*