Rafinaria Darmanesti si Carom depind de Rafo

Doua mari unitati falimentare de pe Valea Trotusului, Rafinaria Darmanesti si Carom Onesti, ar putea fi repornite incepand chiar de luna viitoare, daca firmele din cadrul consortiului Alfa Oil isi vor mentine interesul aratat pana acum.

Una dintre aceste firme, Expanet Trading, care face parte din concernul Alfa Oil, alaturi de Calder-A International B. V. Rotterdam (Olanda) si Raglam Overseas Limited Limassol (Cipru), s-a implicat inca de anul trecut in repornirea Rafinariei Darmanesti.

Expanet Trading, care aduce titei si la Rafo, a initiat un amplu program de repornire a Rafinariei Darmanesti, impreuna cu firmele Internaft (tot din grupul Alfa Oil) si Baran (societate de consultanta din Israel).

Final de pregatiri la Rafinaria Darmanesti

Pentru a readuce Rafinaria Darmanesti in circuitul economic, la Onesti a luat fiinta o societate comerciala speciala, care are ca unic scop pregatirea pentru repornirea rafinariei din Darmanesti, dupa care se va autodesfiinta.

Din noua societate fac parte specialisti in domeniu, care au activat la marile unitati de pe Platforma Petrochimica Borzesti, cum ar fi Rafo sau Carom.

Surse din cadrul noii societati ne-au declarat ca pregatirile pentru repornire sunt in faza avansata, informatiile fiind confirmate si de primarul din Darmanesti, Dumitru Cojocaru.
Pe langa reinfiintarea locurilor de munca, primarul Dumitru Cojocaru a apreciat ca repornirea Rafinariei Darmanesti va aduce beneficii imense si pentru bugetul local, grav afectat dupa declararea falimentului, in 2003.

Licitatie pentru Carom

Combinatul de cauciuc sintetic Carom SA Onesti ar putea fi si el repornit din aceasta toamna, sau chiar la sfarsitul lunii august, urmand sa fie vandut la licitatia programata pentru 8 august. Calder-A International, din grupul Alfa Oil, si alte doua firme din Israel au depus deja scrisori de intentie si au solicitat lichidatorului judiciar al Carom, Adrian Marghescu, informatii cu privire la pretul de vanzare al combinatului onestean. Marghescu a estimat ca pretul va fi de 20-40 milioane de dolari, pentru intreg combinatul.

Interesat s-a aratat si Stefan Vuza, patronul de la Chimcomplex, care a declarat ca doreste doar instalatia de fenoli de la Carom, idee care nu este agreata nici de lichidatorul judiciar, nici de sindicalistii onesteni, care nu vor sa vanda combinatul pe bucatele.

Numai impreuna cu Rafo

Cele mai mari sperante pentru Carom sunt legate de firma Calder, pentru ca mai este implicata si la Rafo, si la Rafinaria Darmanesti, precum si pentru faptul ca si-a demonstrat puterea financiara, prin investitiile de sute de milioane de dolari, pe care le-a facut deja la Onesti.

Insa Calder si celelalte firme din grupul Alfa Oil ar putea abandona Rafinaria Darmanesti si Carom, daca nu vor reusi sa se impuna la Rafo Onesti.

Din declaratiile date de diferitii reprezentanti ai concernului Alfa Oil, directi sau indirecti, reiese ca interesul pentru Carom si Rafinaria Darmanesti este strans legat de Rafo Onesti. Faptul a fost confirmat si de lichidatorul judiciar de la Carom, Adrian Marghescu, precum si de liderul Sindicatului “Carom”, Vasilica Udrea, ambii mentionand ca firma Calder nu se poate implica decat dupa ce isi clarifica pozitia la Rafo.

Demersuri zadarnice

Din pacate, Calder nu a reusit sa treaca de opozitia actualului guvern, facuta mai ales prin intermediul AVAS, iar tratamentul discriminatoriu fata de Rafo continua sa fie aplicat si in prezent.

Calder a cumparat actiunile de la Rafo, a preluat toate creantele si a acceptat sa plateasca si datoria istorica, Sindicatul “Rafinorul” a facut zeci de demersuri (la primul ministru Tariceanu, la presedintele Basescu, la AVAS si la alte institutii ale statului, dar si la FMI si la Parlamentul European), precum si actiuni de protest (pichetari, mitinguri si marsuri), iar parlamentarii de Bacau si primarul Emil Lemnaru au trimis memorii si au facut lobby pe langa autoritatile centrale. Insa toate acestea nu au dus la rezultatele scontate, iar problemele ar putea deveni foarte grave, nu numai pentru Rafo, ci si pentru Carom si Rafinaria Darmanesti.

Gheorghe LEU

Adauga un comentariu

*