UN RITUAL LITERAR UITAT (3)

Vizita la un mare scriitor devine cu adevarat ritual cand novicele vrea sa invete ceva de la maestru, vrea, intr-un fel, sa se initieze in cunoasterea etapelor artistice pe care acesta le-a parcurs. invatarea incepe cu „exercitii de admiratie” si continua, daca tanarul scriitor are noroc, iar „monumentul”, rabdare si timp, cu trecerea dincolo de suprafata… groasa a tainei creatoare!

Gide deschide bucuros usa casei sale din strada Vaneau generatiilor de baieti in jur de douazeci de ani, indopati cu …”fructele pamantului”… in anii ’50 ai secolului trecut, Marcel Aymé se duce in fiecare duminica, dimineata, la vechiul lui prieten, doctorul Destouches, care locuieste la Meudon, chiar daca e dat afara uneori, cand maestrul nu e in apele sale. Tineri admiratori ai protestatarului se intalnesc in curand la acesta. Ei se numesc Roger Nimier si Antoine Blondin. Iar povestea pare fara sfarsit …

Poetii aflati la varsta „biberonului” in vremea aparitiei Manifestului suprarealist defileaza pe la André Breton sau pe la moara din Saint-Arnoult. Ca sa faca un reportaj, Louis Nucéra ii castiga prietenia lui Joseph Kessel. intregul Paris literar urca pana la mansardele lui Cioran de pe strada Odéon, in timp ce o multime de excursionisti se grabesc sa ajunga la Ernst Jünger, patriarhul din Wilflingen…

Dar nu intotdeauna vizita la un mare scriitor are scopuri nobile sau oneste. Ea e intunecata, deseori, de ganduri ascunse, de calcule carieriste, de intentii egoiste. Ce-i drept, poate fi, de asemenea, tacuta, distanta, chiar dezinteresata. E foarte instructiva, in sensul celor spuse mai sus, anecdota pe care ne-o relateaza Paul Léautaud in chiar prima pagina a jurnalului sau literar si pe care a reluat-o in diverse imprejurari, mai tarziu:

„Trecand prin fata cafenelei Café Mahieu, il vad pe terasa pe Verlaine cu femeia care il insoteste mereu. Am cumparat un mic buchet de violete de la florareasa de langa patiseria Ponce si l-am trimis printr-un comisionar, postandu-ma in largul bazinului ca sa vad de departe efectul. El a dus buchetul la nas pentru a-l mirosi, privind in toate partile de unde-i putea veni. Mi-am reluat drumul, incantat de gestul meu”.

Cine ar mai face astazi astfel de gesturi, mai ales la noi? Desi exista o oarecare traditie a vizitelor la mari scriitori romani, acestea n-au devenit ritualuri veritabile, iar daca au fost, pe ici-acolo (vezi Nichita Stanescu), sigur nu s-au petrecut la vedere si n-au avut un impact public A lipsit atat vointa tinerilor scriitori, prea siguri pe ei, ca sa invete cate ceva, pe viu, de la maestrii scrisului, cat si disponibilitatea marilor condeieri care, la romani, n-au ajuns niciodata… monumente. Cat priveste contemporaneitatea imediata, sa nu mai vorbim!

Gheorghe Iorga

Adauga un comentariu

*