Talpeş va contesta noul Guvern la Curtea Constituţională

Liderul Uniunii Populare Social Creştine(UPSC), Ioan Talpeş, a declarat, miercuri, că va sesiza joi Curtea Constituţională pentru a verifica constituţionalitatea guvernului Tăriceanu II, în opinia sa soluţia fiind desemnarea lui Mircea Geoană ca premier odată destrămată Alianţa DA.

„Prin retragerea PD din AlianÅ£a DA, practic AlianÅ£a nu mai există. AÅŸadar premierul, care a fost nominalizat acum numai de PNL, nu are dreptul de a fi nominalizat pentru funcÅ£ia de prim-ministru.Cred că astfel s-a forÅ£at o stare de fapt”, a spus TalpeÅŸ.

În situaţia dată, Ioan Talpeş a exprimat opinia că preşedintele Băsescu ar trebui să refuze să-şi pună semnătura pe noul guvern şi să ceară PSD, care are cei mai mulţi parlamentari, să formeze un alt cabinet.

„ÃŽn situaÅ£ia existentă la ora actuală, PSD este cel care deÅ£ine cei mai mulÅ£i parlamentari. Normal ar fi ca ÅŸeful statului să se adreseze acestui partid să nominalizeze un candidat pentru formarea unui guvern”, a afirmat TalpeÅŸ, care a adăugat că Mircea Geoană ar trebui să fie acel candidat.

De altfel, liderul UPSC a mai declarat că în discuÅ£ia pe care a avut-o cu un reprezentant al PSD acesta i-a spus că ” PNL ÅŸi UDMR guvernează, iar puterea e la PSD”.

Despre noua coaliţie de guvernare, Ioan Talpeş a declarat că este una care are la bază interese transpartinice.

„Pe fond, ceea ce se petrece este o Alianţă transpartinică bazată pe interese ale grupurilor de interese”, a explicat TalpeÅŸ într-un joc de cuvinte viziunea sa asupra noului executiv.

De asemenea, TalpeÅŸ a făcut o analogie între criza politică din Ucraina ÅŸi ceea ce se întâmplă în aceste zile în România:”Cred că guvernarea portocalie a ajuns la capătul drumului”, a opinat preÅŸedintele UPSC, Ioan TalpeÅŸ referindu-se la faptul că atât în România, cât ÅŸi în Ucraina alianÅ£e care au avut ca simbol culoarea portocalie au ajuns la putere cu mult fast, cam în aceeaÅŸi perioadă, ÅŸi au înregistrat eÅŸecuri în acelaÅŸi timp.

Pe de altă parte, el a sugerat că evenimentele din cele două state sunt influenÅ£ate ÅŸi de factori externi:”Nu putem să desprindem momentele de revoluÅ£ie internă de jocul intereselor externe”, a mai afirmat TalpeÅŸ.

NewsIn

Comentarii

  1. UN LOCUITOR a zis:

    E DREPTUL DLUI TALPES FATA DE ALTE DREPTURI
    CONSTITUTIONALE.INTREBAREA ESTE DACA-I VA DA CINEVA ATENTIE PTR CA PARLAMENTUL SI-A DAT
    VERDICTUL IN URMA SUPUNERII LA VOT.REFERITOR LA
    ,,ANALOGIA DLUI TALPES”VIS-A-VIS DE CRIZA
    VECINILOR ,IAR CRED CA NU NE INTERESEAZA PE NOI
    OPINCA, IAR CA O ANALOGIE POPULARA O
    COMPARAM(SITUATIA)CU ACEEA A CERNOBALULUI.
    DEGEABA AM FOST ANUNTATI ASA TARZIU,SAU DACA
    AM FOST INFORMATI CREDETI CA SESCHIMBA SITUATIA
    SARACILOR DIN BACAU…..

Adauga un comentariu

*