Afecțiuni tratate cu anticoncepționale

Pilulele contraceptive previn o sarcină nedorită, dar sunt prescrise de medicul specialist și în cazul unor boli sau tulburări din sfera ginecologică.

Înainte de iniţierea unui tratament cu anticoncepţionale orale, este nevoie de efectuarea unor analize medicale, pentru a exclude prezenţa unor boli, precum diabetul, cancerul sau afecţiuni hepatice. Astfel, pe lângă analizele de sânge (inclusiv dozarea unor hormoni, precum prolactina), este nevoie de măsurarea tensiunii arteriale, de controlul greutăţii şi de ecografia abdominală.

Tratamentul cu contraceptive poate fi recomandat şi monitorizat de medicul ginecolog, de endocrinolog sau de medicul generalist cu competenţă în planificare familială.

Sindromul ovarelor polichistice

Anticoncepţionalele orale nu reprezintă o modalitate clasică de tratament pentru acnee, însă că pastilele contraceptive se pot administra atunci când acneea este simptomul unei boli a ovarelor, sindromul ovarelor polichistice. În plus, anticoncepționalele ajută şi la tratarea pilozitatăţii excesive şi seboreei, alte simptome ale sindromului ovarelor polichistice.

Anticoncepţionalele orale nu reprezintă o modalitate clasică de tratament pentru acnee, însă că pastilele contraceptive se pot administra atunci când acneea este simptomul unei boli a ovarelor, sindromul ovarelor polichistice. În plus, anticoncepționalele ajută şi la tratarea pilozitatăţii excesive şi seboreei, alte simptome ale sindromului ovarelor polichistice.

Atenție!

Tratamentul cu anticoncepţionale nu este recomandat fumătoarelor (pot apărea complicaţii cardiovasculare), celor cu boli hepatice, hipertensiune arterială, diabet, varice, epilepsie şi celor cu cancer de sân sau de endometru.

Endometrioza

Medicii pot recomanda tratamentul cu contraceptive orale şi pacientelor cu ciclu menstrual neregulat, în durerile menstruale şi pentru oprirea sângerărilor menstruale abundente. De asemenea, terapia cu anticoncepţionale poate da rezultate în alte boli ginecologice, precum endometrioza, afecţiune caracterizată prin prezenţa unui ţesut asemănător mucoasei uterine în altă parte decât ar trebui (ovare, trompe uterine sau alte organe). Studiile arată că anticoncepţionalele orale pot preveni unele tipuri de cancer, precum cel ovarian şi cel de endometru.

Chisturile

Problemă frecventă în rândul femeilor tinere, chisturile ovariene pot beneficia de tratament cu contraceptive orale, mai ales dacă acestea nu se rebsorb de la sine după o perioadă de trei luni. Astfel de terapie poate fi indicată în chisturile ovariene de până la patru centimetri. Nu se recurge la tratamentul chirurgical al chisturilor decât în cazul în care acestea sunt foarte mari.

Sursa: www.clicksanatate.ro

Adauga un comentariu

*