Cât de necesar este magneziul?

MagneziuPentru mulți, la primele semne de oboseală, magneziul este primul supliment alimentar pe care-l aleg. Află cât de important este acest mineral, din ce alimente să ți-l procuri și de ce nu trebuie să crești foarte mult aportul zilnic de magneziu!

Pâinea de secară sau de graham, bananele, cartofii copți, legumele verzi, migdalele, nucile, susanul sunt surse bune de magneziu care acoperă necesarul zilnic de 300 mg de magneziu al femeilor și de 400 mg al bărbaților.

Suplimentele alimentare care conțin magneziu și care sunt luate fără analize medicale prealabile este posibil să ducă la o depășire a aportului zilnic, manifestată prin diaree. Este un mod în care corpul încearcă să elimine excesul de magneziu.

Îți asigură un somn cu adevărat odihnitor

Magneziul reglează nivelul de melatonină, hormon secretat de o glandă de la baza creierului numită epifiză care combate insomnia. De asemenea, alungă stresul care cauzează probleme legate de somn.

Relaxează sistemul nervos

Un alt hormon pe care magneziul îl menține la un nivel normal este serotonina. Acesta relaxează sistemul nervos, alungă anxietatea și-ți dă o stare de bine, fiind un neurotransmițător care influențează dispoziția la fel de mult ca și somnul, memoria, apetitul.

Pentru oase mai puternice

Magneziul are rolul de a susține asimilarea calciului. De altfel, pentru prevenirea osteoporozei, nu doar calciul și magneziul sunt necesare, ci și alte 16 elemente nutritive. Dintre toate, magneziul este esențial, deoarece stimulează producerea unui hormon numit calcitonină în timp ce inhibă secretarea hormonului paratiroid care afectează densitatea osoasă.

Te protejează de diabet

Secreția hormonului insulină este stimulată de magneziu, ceea ce influențează pozitiv metabolismul glucidic (degradarea glucidelor în procesul de digestie). În lipsa magneziului, se poate ajunge la o creștere a glucidelor în sânge, la declanșarea diabetului și la afectarea unor țesuturi.

Sursa: www.clicksanatate.ro

Adauga un comentariu

*