Accidentată pe trecerea de pietoni

trecere-pietoni-masina-pietonLa data de 13 decembrie a.c, în jurul orei 15.30, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment cu victimă, pe Bulevardul Unirii din Bacău.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a rezultat că un bărbat de 54 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Unirii, nu a acordat prioritate de trecere unei minore de 15 ani, din comuna Letea Veche, care se afla angajată în traversarea străzii pe mercajul pietonal. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a minorei de 15 ani, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Bacău, fără a rămâne internată. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*