Cum scapi de depresia provocată de vremea mohorâtă

depresiaZilele din ce în ce mai scurte și mai mohorâte de toamnă îți dau depresie? Fă puțină lumină în viața ta și te vei simți mai bine.

Sunt mulți cei care se suferă de depresie autumnală, iar asta îi face somnoroși, cu mai puțin randament în muncă, fără chef de distracție, de sex, fără chef de nimic, ce mai. Gândurile negre îi năpădesc și viața lor li se pare un mare nonsens. Singura alinare pare să vină din mai multă mâncare, în special din dulciuri, fapt care, asociat activității fizice reduse, conduce la creștere în greutate. Și mai ales dacă ești femeie, în câteva săptămâni ajungi să ai un motiv de depresie real.

În general, perioada de sentimente mohorâte începe prin octombrie-noiembrie și ține până prin februarie-martie, dar există și extreme, care încep să simtă “dezastrul” sezonier încă de prin august. Statistici precise nu avem, dar cifra avansată de unele studii izolate pentru populația afectată se învârte pe undeva, pe la 5%. Ceea ce “ajută” de multe ori la instalarea acestui sindrom de depresie ușoară este iluminatul precar din birouri.

Cum îți îmbunătățești tonusul

Dacă și tu te numeri printre cei deprimați de venirea toamnei și de scurtimea zilelor, iată ce poți face ca să-ți îmbunătățești tonusul psihic, în primul rând:

  • Fă-ți locuința cât mai luminoasă. Ține jaluzelele sau draperiile date la o parte și ai grijă ca zugrăveala să fie în culori cât mai deschise.
  • Dacă la serviciu ai biroul într-un colț întunecos, fă în așa fel încât să te muți cât mai aproape de o fereastră.
  • În concediul de iarnă, alege o destinație cât mai însorită. Dacă-ți permite buzunarul, du-te într-o țară exotică.
  • Fă mișcare, de preferință în aer liber. Joggingul, trekkingul și sporturile de iarnă sunt ocupații care te obligă să stai în lumină. În plus, efortul fizic duce la descărcări considerabile de endorfine, hormoni care dau o stare de bine. În cazul în care faci exerciții fizice în interior, ține geamurile deschise, ca să ai lumină și aer proaspăt din belșug.

Pentru cazurile grave, există și un tratament specific, terapia prin lumină, care se face cu becuri fluorescente puternice, la care ești expus pentru perioade scurte, de aproximativ 15 minute, în timp ce mănânci, scrii sau citești. Dar nu ai nevoie de așa ceva decât dacă nu reușești să ieși prin forțe proprii din găleata cu melancolie, iar psihologul orin psihiatrul îți recomandă acest tratament.Altfel, depresia provocată de toamnă e o afecțiune ușoară și trecătoare. La urma urmei, nu mai e mult și vin sărbătorile de iarnă, când depresia ar trebui să fie ultimul sentiment la care să-ți stea gândul.

Sursa: http://www.unica.ro

Adauga un comentariu

*