Primii 70 de viitori petroliști din Argeș, Dâmbovița și Bacău în Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei

• 70 de elevi și 13 profesori din Școala Petroliștilor au trăit prima lor experiență din Tabăra Meseriașilor

• Elevii, care se pregătesc pentru o carieră în domeniul petrolier, au învățat despre meseria lor direct de la specialiști din OMV Petrom care le-au fost mentori în această săptămână

• Tabăra Meseriaşilor din Ţara lui Andrei se află la a 2-a ediție și face parte din „România Meseriaşă”, campania OMV Petrom de susţinere a învățământul profesional din România

• Anul acesta o nouă generație de 270 de elevi din școlile profesionale și liceele tehnologice din România vor participa la acest proiect de dezvoltare personală și profesională

image
Brașov, 25 iulie 2016 – Prima săptămână din Tabăra Meseriașilor s-a încheiat pentru cei 70 de elevi din Școala Petroliștilor – proiectul prin care OMV Petrom a creat 6 clase în trei licee tehnologice din județele Argeș, Bacău și Dâmbovița, cu specializările: operator sonde și operator la extracția, transportul, tratarea și distribuția gazelor.

În cele șapte zile petrecute în Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei, desfășurată la Bran, județul Brașov, viitorii meseriași au participat la ateliere de dezvoltare personală, unde au învățat cum să comunice mai bine, cum să lucreze în echipă și cum să se prezinte în fața unui angajator. De asemenea, ei au lucrat alături de mentorii lor din cadrul OMV Petrom, Adrian Vișan, Viorel Drăgan, Raluca Breazdău, Manuela Constantin, Silviu Pleșanu Ghenoiu, Ștefan Costin Ivan, pentru a afla mai multe despre meseria aleasă – de la noțiuni de siguranța și sănătatea muncii, la istoria petrolului, cursuri de prim ajutor și exerciții Kaizen.

De asemenea, elevii care se pregătesc pentru o carieră în domeniul petrolier au vizitat Centrul de Instruire OMV Petrom și Muzeul Național al Petrolului din Ploiești pentru a desluși cât mai multe dintre secretele viitoarei meserii. Alături de aceștia, 13 profesori din cele trei licee au participat în cadrul taberei la cursuri de dezvoltare a competențelor de lider în managementul educațional organizate de Centrul pentru Dezvoltarea Resurselor Umane. În urma absolvirii acestor cursuri și susținerii examenului final, profesorii au obținut 25 de puncte de credit.

„Atelierele desfășurate în Tabără ne-au arătat că viitoarea generație de petroliști vine cu multă pasiune, curiozitate și dorință de învățare. Experiența complexă din Tabără completează pregătirea lor din cadrul școlii și le dă o perspectivă nouă asupra meseriei lor. De aici, copiii pleacă, nu doar cu un bagaj suplimentar de informații, dar și cu o cunoaștere de sine care îi va ajuta enorm în următorii ani. Sunt fericit și știu acum că avem de unde să-i alegem pe cei mai buni meseriași din domeniul petrolier”, a declarat Adrian Vișan, manager Departament planificare și intervenții la sondă OMV Petrom.

„În Tabăra Meseriașilor am învățat cum să mă prezint în fața unui angajator, ce înseamnă să lucrez în echipă și despre ce este cu adevărat meseria mea. Practic, cum să îmi cresc șansele să devin un viitor petrolist de succes. Am trecut prin activități complexe, plecând de la jocuri, pentru ca apoi să facem legătura cu viața reală și cu aspecte extrem de importante pentru viitoarea mea profesie”, a declarat Ștefan, 17 ani, din Moinești, unul dintre elevii din Tabără.

Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei se afla la cea de a 2-a ediție și pregătește anul acesta o nouă generație de 270 de elevi din școlile profesionale și liceele tehnologice din județele Gorj, Argeș, Dâmbovița și Bacău care studiază în următoarele domenii: petrolier, electric, mecanică, construcții și turism și alimentație.

În perioada 31 iulie – 3 septembrie încă 200 de elevi vor călca pe urmele petroliștilor și vor învăța sub îndrumarea mentorilor Claudiu Butacu și Mihai Toader-Pasti, inițiatorii proiectului EfdeN, pilotului auto Gabriel Onofrei și a lui Chef Cezar Munteanu.

Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei face parte din campania “România Meseriașă“, programul prin care OMV Petrom sprijină învățământul profesional din România

Din 2012, OMV Petrom a adoptat conceptul grupului OMV pentru un business responsabil – Resourcefulness. Ne propunem să dezvoltăm relaţii bazate pe câştig reciproc între societate, mediu şi companie prin soluţii inovatoare. Ne concentrăm pe managementul apei şi al CO2, inovație si energii noi și educaţie pentru dezvoltarea oamenilor.

OMV Petrom este semnatar al UN Global Compact. Standardele de etică şi codul de conduită reglementează toate relaţiile de afaceri, iar dialogul şi implicarea părţilor interesate sunt parte integrantă a practicii comune de business.

„Ţara lui Andrei” este principala platformă de implicare în comunitate. Din 2007 până în prezent am alocat peste 40 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România.

Adauga un comentariu

*