SĂRBĂTOAREA PAȘTELUI ÎN SIGURANŢĂ

sarbatori-in-sigurantaAnul acesta au fost cele mai liniştite şi cele mai sigure sărbători pascale din ultimii ani. Poliţia Română a fost la datorie, astfel încât, nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice.

În baza planului aprobat de ministrul afacerilor interne, domnul Petre Tobă, șeful Poliției Române, chestor de poliție Bogdan Despescu a dispus ca aproape 13.000 de poliţişti să acţioneze, suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, pentru ca cetățenii să petreacă sărbătoarea Învierii Domnului în siguranță.

În județul Bacău peste 250 de polițiști de la ordine publică, de la structurile de poliţie rutieră, dar şi de la transporturi, arme, economic, investigaţii criminale și de la alte structuri s-au aflat zilnic în strada, suplimentar față de dispozitivul curent.

Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca oamenii să se bucure în linişte de sărbătorile pascale.
În această perioadă nu au fost înregistrate evenimente deosebite, iar numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă se situează sub media ultimilor ani.

De asemenea, numărul accidentelor de circulație și al persoanelor rănite sau decedate în astfel de accidente este mai mic față de anii trecuți, reliefând faptul că măsurile pentru creșterea siguranței cetățeanului, adoptate de Poliția Română și-au atins scopul.

Aceste rezultate se datorează şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite responsabile în această perioadă.

În perioada 30 aprilie a.c.- 02 mai a.c., pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii din județul Bacău au aplicat 440 sancţiuni, în valoare de 155 940 de lei.

Astfel, poliţiştii au aplicat 81 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 327 de sancţiuni contravenţionale, 180 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză.

Totodată, poliţiştii au retras 6 certificate de înmatriculare şi au reţinut 73 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 10 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 51 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri.

Adauga un comentariu

*