Ce beneficii are ceaiul de valeriană

ceai_valerianaCea mai folosită plantă medicinală din lume la ora actuală, valeriana este asociată adesea cu reglarea tulburărilor de somn. Însă cunoscuta plantă poate fi folosită şi în alte situaţii, precum renunţarea la fumat.

Potrivit unor statistici mai vechi, în fiecare an se consumată, la nivel mondial, peste 300.000 de tone de valeriană pentru tratarea diferitelor afecţiuni. Cel mai adesea, această plantă, cunoscută şi sub numele de guşa-porumbelului, este folosită pentru tratarea tulburărilor de somn. Ceaiul este considerat a fi cel mai bun sedativ natural, care combate în acelaşi timp stresul și depresia. Pentru a avea un somn liniştit, specialiştii recomandă o cană cu ceai de valeriană, băută cu jumătate de oră înainte de culcare. Totuşi, în cele mai multe cazuri, efectul nu apare după prima noapte, ci abia după două sau trei săptămâni.

Te ajută să te laşi de fumat

Ceaiul de valeriană le este aliat celor care doresc să se lase de fumat. Deoarece are efect de calmare, îi ajută pe fumători să scape de „sevrajul” cauzat de lipsa de nicotină. Astfel, nu mai apar stările de iritabilitate, agitaţie şi nervozitate. Utilitatea sa nu se opreşte însă aici. După o cană cu ceai de valeriană, tutunul va avea un gust neplăcut, iar fumătorii vor dezvolta, astfel, repulsie faţă de ţigări.

Tratează tulburările menstruale

Ceaiul de valeriană ameliorează problemele de sănătate apărute în perioada menstruală. Trei căni pe zi, pe durata a cel puţin două cicluri menstruale, combat eficient crampele abdominale. Pentru această problemă poate fi folosită şi tinctura de valeriană. Două linguriţe de tinctură, doză administrată o singură dată, au afect antispastic şi sedativ, ducând la dispariţia durerilor. Totodată, se pot face şi băi fierbinţi cu valeriană la picioare, efectul fiind acelaşi.

Trebuie consumată cu prudenţă

Spre deosebire de alte plante terapeutice, valeriana are şi contraindicaţii. Specialiştii recomandă ca durata tratamentului să nu depășească şase săptămâni. După această perioadă, există riscul apariţiei unor reacţii adverse, printre care durerile de cap, iritabilitatea, vertijul, lipsa de concentrare şi atenție şi chiar somnolenţa. Totodată, un studiu realizat în urmă cu câţiva ani în SUA arată că valeriana, consumată în cantităţi excesive seara, poate duce, dimineaţa, la reducerea capacității de reacţie şi de decizie și la slăbirea puterii de concentrare. Există însă şi un mit legat de consumul de valeriană care susţine că, la fel ca şi în cazul altor sedative, creează dependenţă. Studiile efectuate asupra plantei au infirmat însă această informaţie.

Aliat împotriva bolilor cardiace

În cazul tulburărilor cardiace, un studiu realizat în SUA a arătat că tinctura de valeriană, câte 30 de picături de trei ori pe zi, scade rata îmbolnăvirilor care apar pe fond de stres, în special aritmia şi ischemia cardiacă. De asemenea, tinctura de valeriană reduce frecvența și intensitatea crizelor de angină pectorală.

Sursa: http://www.ziarulring.ro

Adauga un comentariu

*