Conducea fără permis și a fugit abandonând autoturismul

downloadPolițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Bacău, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui conducător auto aflat la volanul unui autovehicul care se deplasa pe strada Pictor Theodor Aman din Bacău.

Conducătorul auto și-a continuat deplasarea până pe Bulevardul Unirii, unde a abandonat autoturismul și a fugit, fiind prins de către polițiști pe strada Nicu Enea.

Polițiștii au stabilit că cel în cauză, un tânăr de 23 de ani din Bacău, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

Adauga un comentariu

*