Accidente rutiere produse pe fondul conducerii sub influența alcoolului

In comuna Zemeș polițiștii au depistat în flagrant un localnic de 56 de ani, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Pe D.N. 11, în afara localității Luizi Călugăra, s-a produs un accident rutier cu victime. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 53 de ani, din comuna Măgura, în timp ce conducea un autoturism dinspre Bacău spre Onești, a  pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un autoturism înmatriculat în județul Botoșani, condus de un tânăr de 28 de ani. In urma impactului autoturismul condus de bărbatul de 53 de ani a intrat în coliziune cu un autoturism ce era oprit pe partea dreapta a sensului de mers Onesti- Bacau, în afara părții carosabile. Conducătorii auto și pasagera din autoturismul condus de tânărul de 28 de ani au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testati cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,72 mg/l alcool pur in aerul expirat pentru bărbatul de 53 de ani.În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

Adauga un comentariu

*