Bănuit de tâlhărie calificată și tentativă de viol depistat de cainele „Ned”

Polițiștii din comuna Agăș au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 80 de ani,  din comună,  a fost victima infracţiunii de tâlhărie. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că o persoană necunoscută ar fi pătruns în locuința bătrânei și i-ar fi solicitat bani. Fiind refuzat, bărbatul ar fi încercat, prin agresiune, să întrețină cu victima relații sexuale, împotriva voinţei acesteia. Persoana vătămată a reușit să fugă din cameră, iar bărbatul necunoscut a plecat din locuință după ce a sustras de pe o masă un felinar. În urma investigațiilor desfășurate de polițiști, inclusiv prin folosirea câinelui de urmă “Ned”, a fost depistat un tânăr de 21 de ani, din comună, asupra căruia a fost găsit felinarul sustras din locuința bătrânei. Victima a fost transportată la Spitalul Orașului Comăneşti, unde a primit îngrijiri meicale, fără a necesita internarea. Față de tânărul de 21 de ani s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și tentativă de viol, urmând să fie prezentat  Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti cu propunere de arestare preventivă.

Adauga un comentariu

*