Trucuri de machiaj care îți scot ochii în evidență

machiaj112O regulă importantă și de aplicat întotdeauna este că atunci când te machiezi, fie evidențiezi buzele, fie scoți ochii în evidență.

Ondulează-ți genele

Genele ondulate, ridicate în sus îți fac ochii să pară mai mari – iar cu cât par mai mari, cu atât ies mai bine în evidență, ai prins ideea! Așadar, de fiecare dată când vrei să impresionezi cu un look elegant, de seară, nu uita să-ți ondulezi și genele cu grijă.

Fardează-te și sub genele de jos

O linie discretă trasată cu pensula subțire îți scoate ochii în evidență și îi face să pară mai mari. Nu folosi culori foarte închise, ci o nuanță de maro-ciocolatiu, mat, are un efect grozav. Ochii par astfel și mai mari și genele de jos un pic mai bogate.

Fard strălucitor versus mat

Când vine vorba de acoperirea pleoapei, fardurile strălucitoare sunt o alegere mai bună, ce îți pune ochii în evidență mult mai bine. Desigur, nu folosi culori aprinse când folosești farduri strălucitoare, ci cele naturale, cele violet sau aurii sunt o alegere potrivită. Fardul poate fi metalizat sau cu aparență umedă (ca un gloss).

Fardurile mate, în culori naturale, sunt mai potrivite pentru un machiaj în care îți pui buzele în evidență, în detrimentul ochilor.

Cat-eyes, machiajul ce rămâne mereu sexy

Machiajul cat-eyes va rămâne mereu sexy, punându-ți ochii în evidență într-un mod elegant. Este de ajuns să trasezi o linie de fard de 3-4 milimetri, subțire, pornind de la colțurile exterioare ale ochilor și ducând-o în sus. De asemenea, aplică două sau trei straturi de mascara pe genele mai apropiate de colțurile exterioare, ca să amplifici ideea de cat-eyes.

Fard deschis în colțul interior al ochiului

Aplică pe colțul interior al ochiului doar un pic de fard alb sau argintiu, strălucitor. Îți va face ochii să pară mai mari și mai luminoși – poți folosi acest truc la machiajele de seară, dar și la machiajele de zi.

 

Sursa: www.avantaje.ro

Adauga un comentariu

*