„Hai sa dam mana cu mana”

Copiii din grupa mare « Piticii Nazdravani » de la Grădiniţa cu Program Prelungit Pinochio Bacau s-au prins în Hora Micii Uniri alături de parinti.

Sub îndrumarea profesoarelor Mimi Munteanu  şi Lacramioara Tudor, cei mici şi cei mari au sărbătorit împreună Unirea Principatelor Române de la 1859. In cadrul unei activitati integrate prof. Mimi Munteanu a prezentat importanţa zilei de 24 ianuarie 1859, precum şi informaţii cu privire la înfăptuirea acestui act măreţ. Prescolarii au pregătit şi au sărbătorit cu mult entuziasm ziua de 24 Ianuarie, Ziua Unirii. Au recitat cântece şi poezii patriotice, au ascultat povestea „Moş Ion Roată şi Unirea”, au dansat Hora Unirii, iar desenele şi picturile inspirate de această sărbătoare le-au expus în cadrul expoziţiei cu tema „Unirea face puterea”. Evenimentul s-a încheiat cu tradiţionala horă a unirii, cântată şi dansată cu mare bucurie de toţi participanţii.

„Prin această activitate, care face parte din Proiectul Educaţional „În Unire stă Puterea”, ne-am propus să cultivăm la copii dragostea de neam şi ţară, ataşamentul profund faţă de locurile natale, în care au trăit şi au luptat strămoşii, în care îşi clădesc viitorul cele mai plăpânde vlăstare ale ţării. Un patriot adevărat trebuie să poarte patria în suflet în orice clipă şi oriunde ar fi, să-i cunoască istoria, trecutul de luptă, înfrângerile şi biruinţele şi să înveţe din pilda strămoşilor”, spune prof. Tudor Lacramioara – consilier scolar la Gradinita Pinochio din Bacau.

 

 

 

Adauga un comentariu

*