Craciunul sau Nasterea Domnului este o sarbatoare crestina celebrata la 25 decembrie in fiecare an. Ea face parte din cele 12 sarbatori domnesti ale Bisericilor bizantine, a patra mare sarbatoare dupa Pasti, Rusalii si Vinerea Mare. Unii cercetatori considerau ca termenul provine din latinescul calatio, care in romaneste insemna convocarea poporului de catre preotii pagani in fiecare zi de intai a lunii pentru anuntarea sarbatorilor din luna respective, deci, prin extindere, “sarbatoarea” in general, caci cea mai importanta calatio era aceea de la 1 ianuarie. Alti cercetatori considerau cuvantul “Craciun” ca provenind din etimonul creation, asadar ziua crearii sau a facerii lui Isus. Elitele bisericesti inlocuiesc acest termen popular cu acela de “sarbatoarea Nascutului” – tot de origine latina – imbratisat si de celelalte limbi neolatine care au denumit sarbatoarea “Noël” in franceza, “Natal” in portugheza, “Natale” in italiana, “Navidad” in spaniola, “Nativity” in engleza.Craciunul a inceput sa fie serbat de catre crestini pe 25 decembrie dupa cel putin trei secole de la inceperea misiunii de evanghelizare a apostolilor. Initial, sarbatoarea nasterii lui Hristos era tinuta pe 6 ianuarie, istoricii stiind azi ca ea se celebra deja in 336 d. Chr., la Roma, iar in Egipt inca din secolul al II-lea, tot la data de 6 ianuarie, cand, in viziunea lor, “Iisus s-a aratat ca Fiul lui Dumnezeu la botez”. O sarbatoare populara la Roma celebra pe 25 decembrie nasterea Soarelui neinvins (Dies Solis Invicti Nati, Deus Sol Invictus), ca simbol al renasterii soarelui si alungarii iernii (ca si Saturnaliile). Odata ce crestinii au abandonat celebrarea nasterii Fiului lui Dumnezeu pe 6 ianuarie optand pentru data de 25 decembrie, scriitorii crestini fac frecvente legaturi intre renasterea soarelui si nasterea lui Hristos.
Obiceiul impodobirii bradului de Craciun isi trage originile de la popoarele germanice. Traditia s-a raspandit in restul Europei si apoi in toata lumea dupa Primul Razboi Mondial. Intre podoabele bradului bomboanele de pom, globurile si ghirlandele au devenit clasice. Conform unei legende, traditia cadourilor in noaptea de 24 decembrie spre 25 decembrie ar proveni de la Martin Luther care ar fi propagat din anul 1535 aceasta datina numita Christkindl ca o alternativa a obiceiului catolic Nikolaustag de pe 6 decembrie. Multa vreme in familiile catolice a fost mentinuta mai departe traditia cadourilor de Nikolaus. Scopul lui Martin Luther ar fi fost sa trezeasca interesul copiilor pentru Hristos si sa-i indeparteze astfel de datina catolica a cadourilor de Nikolaus, ea fiind un mod de veneratie a catolicilor pentru sfinti, lucru interzis protestantilor. Conform unei alte legende, Luther ar fi fost profund impresionat de cerul instelat, lucru pe care nu l-a putut reproduce in cuvinte pentru familia sa, asa ca a taiat un brad, l-a pus in casa si a pus lumanari in el pe care le-a aprins. Conform legendei, aceasta ar fi originea bradului de craciun.
Obiceiul impodobirii bradului de Craciun isi trage originile de la popoarele germanice. Traditia s-a raspandit in restul Europei si apoi in toata lumea dupa Primul Razboi Mondial. Intre podoabele bradului bomboanele de pom, globurile si ghirlandele au devenit clasice. Conform unei legende, traditia cadourilor in noaptea de 24 decembrie spre 25 decembrie ar proveni de la Martin Luther care ar fi propagat din anul 1535 aceasta datina numita Christkindl ca o alternativa a obiceiului catolic Nikolaustag de pe 6 decembrie. Multa vreme in familiile catolice a fost mentinuta mai departe traditia cadourilor de Nikolaus. Scopul lui Martin Luther ar fi fost sa trezeasca interesul copiilor pentru Hristos si sa-i indeparteze astfel de datina catolica a cadourilor de Nikolaus, ea fiind un mod de veneratie a catolicilor pentru sfinti, lucru interzis protestantilor. Conform unei alte legende, Luther ar fi fost profund impresionat de cerul instelat, lucru pe care nu l-a putut reproduce in cuvinte pentru familia sa, asa ca a taiat un brad, l-a pus in casa si a pus lumanari in el pe care le-a aprins. Conform legendei, aceasta ar fi originea bradului de craciun.
In folclor se spune ca Fecioara Maria, cand trebuia sa nasca pe fiul lui Dumnezeu, umbla insotita de dreptul Iosif, din casa in casa, rugandu-i pe oameni sa-i ofere adapost pentru a naste. Ajunge la casa unor batrani, Craciun si Craciunoaia, insa nici acestia nu o primesc, spre a nu le spurca locul prin nasterea unui prunc zamislit din greseala. Nemaiputand merge, Maria a intrat in ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile nasterii. Craciunoaia, auzind-o si a mers la ea si a ajutat-o sa nasca, indeplinind rolul de moasa. Cand a aflat Craciun s-a suparat si i-a taiat sotiei sale mainile. Craciunoaia a umplut un ceaun cu apa, l-a incalzit, si l-a dus sa scalde copilul. Maria i-a zis sa incerce apa si cand a bagat cioturile mainilor in ceaunul cu apa, acestea au crescut la loc, mai frumoase decat erau inainte. De la aceasta minune se crede ca moasele au maini binecuvantate. In alta varianta a legendei, Maria sufla peste mainile Craciunoaiei si acestea cresc la loc. Minunea il converteste pe Craciun la crestinism – religie care nu aparuse inca. De bucurie ca nevasta lui a scapat de pedeapsa lui necugetata, Craciun aprinde un rug de cioate de brad in curtea lui si joaca hora cu toate slugile sale. Dupa joc imparte Fecioarei Maria daruri pastoresti – lapte, cas, urda, smantana – pentru ea si fiul sau.
Sarbatoarea Craciunului este anuntata prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul si cu Steaua, pentru a vesti Nasterea Mantuitorului. Colindele de iarna sunt texte rituale cantate, inchinate Craciunului. Originea lor se pierde in vechimile istoriei poporului roman. De asemenea, o veche traditie este “mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de catre preotii comunitatii locale cu icoana Nasterii Domnului, binecuvantandu-se casele si crestinii.
Mos Craciun a fost asemanat cu Odin, un zeu important la popoarele germanice. El era imbracat cu haine bisericesti si se urca pe acoperisurile caselor, trimițandu-le acestora cadouri prin horn. In Marea Britanie, “Father Christmas” este datat din secolul XVII, personajul fiind un barbat grasuț, cu barba, imbracat intr-o haina lunga, verde si guler de blana. Imaginea lui se regaseste in “fantoma Craciunului present” din cartea “A Christmas Carol” scrisa de Charles Dickens. Mos Craciun devine popular in Europa in secolul XIX. El aducea cadouri in secret copiilor, avand ca ajutor un pitic numit Pelznickel sau Belsnickle. Un rol important in crearea mitului actual l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, autor al unui poem care il prezenta pe Mos Craciun ca fiind un personaj simpatic, dolofan si zambitor, care imparte cadourile din sania sa trasa de reni. Publicat pentru prima data in ziarul Sentinel din New York pe 23 septembrie 1823, poemul a devenit in anii urmatori foarte cautat fiind tradus si publicat in intreaga lume. In 1860, cotidianul Harper’s Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Mos Craciun, imbracat intr-un costum rosu ornat cu nasturi negri si cu o curea din piele. In 1931, Mos Craciun a primit o noua imagine printr-o campanie publicitara desfasurata de Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a conturat o burta durdulie, un aer jovial, un costum rosu si o atitudine toleranta. Compania foloseste aceeasi imagine a lui Mos Craciun in campaniile publicitare realizate cu ocazia sarbatorilor de iarna din acel moment pana in prezent.
