Arhive pentru octombrie 2014

Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir

Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir – Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a trait pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian Galeriu (284- 311) si era fiul voievodului cetatii Tesalonicului, botezat in taina de parintii sai, de frica cruntelor prigoane impotriva crestinilor. Si il invatau parintii in camara cea ascunsa a palatului lor toate tainele sfintei credinte, luminandu-i […]

Seminar privind traficul de persoane la Casa Corpului Didactic

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” a găzduit seminarul intitulat „Victima poţi fi chiar TU”, având ca temă traficul de fiinţe umane. Activitatea a fost organizată de Centrul Regional de Resurse pentru Educaţia Civică Bacău, în colaborare cu Centrul Regional al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, reprezentat de Aniţei Daniela, psiholog. La acţiune au participat […]

Personalul neclerical din Protopopiatul Sascut s-a întrunit la Pănceşti

La biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Parohia Pănceşti, judeţul Bacău, a avut loc, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, întrunirea personalului neclerical din cuprinsul Protoieriei Sascut. Vasile Tătaru, cântăreţ la Parohia Marvila – Corbasca a prezentat referatul cu tema „Sfinţii Martiri Brâncoveni – jertfa lor pentru Hristos“. S-a subliniat spiritul […]

Simona Halep a învins-o pe Radwanska şi s-a calificat în finala Turneului Campioanelor

Simona Halep a reuşit un alt meci memorabil şi s-a calificat în finala Turneului Campioanelor, după ce a învins-o în două seturi pe poloneza Agnieszka Radwanska.Românca, locul 4 WTA, nu i-a lăsat nicio şansă adversarei SALE şi s-a impus cu 6-2, 6-2, după doar o oră şi 8 minute de joc.Halep este prima jucătoare din România care […]

Inspectoratul de Poliție Județean Bacău participă la EXPO MILITAR

Zilele acestea Inspectoratul de Poliție Județean Bacău participă la EXPO MILITAR, prima ediție și singurul eveniment de profil din Regiunea Nord – Est, care își propune să reunească expozanți cu sisteme și echipamente din dotarea forțelor din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională. În perioada 24 – 26 octombrie 2014, Inspectoratul […]

Depistată la scurt timp după ce a plecat de la locul accidentului

Pe strada Mioriței din municipiul Bacău a avut loc un accident de circulaţie în urma căruia un minor de 16 ani a fost rănit iar conducătorul auto implicat a plecat de la locul faptei. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au depistat la scurt timp persoana în cauză, o femeie de 35 de ani, […]

Posesori de mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, depistați

Doi barbati care posedau mandate de executare a unei pedepse cu închisoarea au fost depistați de către poliţişti şi încarcerați în Penitenciarul Bacău. Poliţiştii au depistat două persoane de sex masculin, din comuna Săucești, care posedau mandate de executare a unei pedepse cu închisoarea, emise de Judecătoria Bacău, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual. Cei doi […]

Acțiune pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa au acționat pe raza de competență, în perioada 22-23 octombrie a.c., pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice, precum și a altor încălcări legislative privind circulația și comercializarea materialului lemnos. Astfel, au fost depistate în flagrant două persoane de sex masculin, de 41 și 45 de ani, din comuna […]

Depistat la volan cu o alcoolemie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat

Poliţiştii Biroului Rutier Bacău  au depistat pe Calea Romanului din municipiu, o persoană de sex masculin, de 39 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la […]

I-a sustras telefonul mobil

Un tânăr de 18 ani, din comuna Itești, a fost depistat de către poliţişti la scurt timp după ce a sustras un telefon mobil. Astfel, în baza unei sesizări prin care o persoană de sex masculin, de 25 de ani, din comuna Parava, reclama că în timp ce se afla în incinta unei societăți comerciale […]

Reținuți și cercetați pentru tâlhărie

În urma investigaţiilor efectuate poliţiştii de investigații criminale au stabilit că doi bărbați de 30 și 35 de ani, ambii din municipiul Bacău, au deposedat prin violenţă, un tânăr de 24 de ani, de bijuteria din aur pe care o purta la gât. Cei doi bărbați, profitând de faptul că tânărul se afla singur în […]

Acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol

Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Buhoci au acționat pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol. Astfel, polițiștii au depistat trei persoane de sex masculin, cu vârstele cuprinse între 21 și 36 de ani, din comuna Horgești, în timp ce se deplasau pe DJ 252 B cu un auoturism înmatriculat în Bulgaria. În urma […]