Pelerinaj la crucea de pe Docmana din judeţul Bacău

La crucea-altar de pe Dealul Docmana din judeţul Bacău a avut loc duminică, 21 septembrie 2014, un pelerinaj. Acesta a fost prilejuit de Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci şi a fost iniţiat de pr. Petru Roncea de la Parohia „Sfântul Nicolae“ – Viişoara, Târgu Trotuş, Protopopiatul Oneşti. „Prin acest pelerinaj, am dorit să arătăm iubirea faţă de Dumnezeu. În Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, Dumnezeu ne-a arătat cum ne-a iubit El pe noi, dând la moarte pe Fiul Său Unul-Născut. Îndemnaţi a ne lua crucea, am urcat pe Dealul Docmana, unde am săvârşit slujba Aghesmei mici şi a Acatistului, nădăjduind în harul revărsat peste toţi ostenitorii care au cutezat să urce pe acest vârf al nădejdii“, a spus pr. Petru Roncea.

Adauga un comentariu

*