Arhive pentru iunie 2014

I-a cerut un leu și i-a luat tot portofelul

Polițiștii Postului de Poliție Ardeoani au fost sesizați la data de 23 iunie a.c., în jurul orelor 12.30, de către o localnică de 76 de ani, despre faptul că un copil pe care-l cunoaște din vedere, profitând de neatenția sa, i-a luat din mână portofelul în care avea suma de 180 de lei. Femeia intenționa […]

Cercetat de polițiști pentru efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos

Polițiștii din Dărmănești au fost sesizați la data de 13 iunie a.c. de către un bărbat de 65 de ani, din localitate, despre faptul că după ce a observat lipsa unui card bancar, pe care încasa lunar pensia, deplasându-se la unitatea bancară, a constat lipsa de pe card a sumei de 1200 de lei. În […]

Societatea Română de Profilaxie și Educație Dentară din România și Universitatea Hyperion înființează prima școală privată de asistente medicină dentară

Societatea Română de Profilaxie și Educație Dentară din România împreună cu Universitatea Hyperion din București înființează prima școală privată de asistente specializate în medicină dentară din România. Astfel, începând cu 15 septembrie 2014 se desfășoară cursuri de formare în domeniile: • medicină dentară; • profilaxie dentară (igienist); • management medicină dentară. Durata cursurilor este de […]

EVALUAREA NAŢIONALĂ: Elevii de clasa a VIII-a susţin proba la matematică

Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin miercuri ultimul test din cadrul Evaluării Naţionale, proba scrisă la Matematică, a anunţat Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Rezultatul va avea o pondere de 75% în media de intrare la liceu. Afişarea rezultatelor se va face pe data de 27 iunie, până la ora 16:00, după care vor putea fi […]

COD GALBEN DE PLOI şi vijelii în toată ţara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteo de ploi însemnate cantitativ, vijelii şi căderi de grindină, valabilă în toată ţara începând de miercuri de la ora 12.00 până joi la ora 06.00. Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în după-amiaza zilei de miercuri, în regiunile vestice […]

SIMONA HALEP s-a calificat în turul doi la Wimbledon

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 3 şi locul 3 WTA, s-a calificat, marţi, în turul doi la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei. Halep a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-2, 6-2, după o oră şi cinci minute, pe Teliana Pereira […]

Reducerea TVA la 9% pentru lapte, fructe şi legume proaspete

Un grup de parlamentari PSD, PC, UNPR şi PPDD propun reducerea TVA pentru lapte de consum, legume şi fructe proaspete la 9%, potrivit unei iniţiative legislative aflate în consultare publică. În prezent, cota standard de TVA de 24% se aplică tuturor operaţiunilor impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor […]

11.030 de societăți au intrat în insolvență în primele cinci luni, cu 13,47% mai puține față de 2013

Numărul societăților intrate în insolvență a scăzut, în primele cinci luni din 2014, cu 13,47%, comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, la 11.030, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului. Cel mai mare număr de firme intrate în insolvență a fost înregistrat în municipiul București — 1.853 (în creștere cu […]

Social-democrații și popularii și-au împărțit președinția PE; Martin Schulz rămâne președinte până în ianuarie 2017

Popularii și social-democrații europeni au convenit din nou să-și împartă președinția Parlamentului European (PE), astfel că în primii doi ani și jumătate acest post va fi deținut de un reprezentant al grupului social-democrat, iar a doua parte a mandatului, ce va începe în ianuarie 2017, va reveni popularilor, relatează AFP citând un comunicat emis marți […]

‘Tanar si nelinistit’, pe val la 41 de ani de la lansare – distins cu mai multe premii Emmy

Serialul „Tanar si nelinistit”, care ruleaza la TV de 41 de ani, este inca in topul preferintelor telespectatorilor. Acesta a fost distins, la o recenta gala a premiilor Daytime Emmy, cu mai multe astfel de statuete, la cele mai importante categorii. Serialul stransese nu mai putin de 26 de nominalizari, relateaza E!. In cadrul galei […]

Carmen Bruma, silueta impecabila dupa nastere! S-a apucat de sport la o saptamana dupa ce a devenit mamica!

Carmen Brumă a născut în urmă cu aproximativ o lună, însă silueta pe care o afişează deja le poate face invidioase chiar pe multe femei care nu au trecut printr-o sarcină. Adeptă a unui stil sănătos de viaţă, Carmen Brumă a reuşit să nu ia foarte mult în greutate pe perioada sarcinii. Iubita lui Mircea […]

Amenzile rutiere cresc din nou, începând cu 1 iulie, odată cu majorarea salariului minim

Creşterea salariului minim are ca efect şi majorarea amenzilor pentru şoferi. De la 1 iulie, când salariul minim va ajunge la 900 de lei, cea mai mică amendă va fi de 180 de lei. Cele mai mari amenzi prevăzute de Codul rutier se vor de la 1 iulie între 1890 de lei şi 9000 de […]