Cercetat pentru introducerea în mod ilicit de telefoane mobile în Penitenciar

Un tânăr de 22 de ani, care vizita o persoană aflată în Penitenciarul Bacău, este cercetat de polițiști, după ce a introdus în această unitate opt telefoane mobile, disimulate în alimente.   

Poliția Municipiului Bacău a fost sesizată de către  Penitenciarul Bacău cu privire la faptul că la controlul efectuat asupra produselor alimentare introduse în această unitate de către un tânăr de 22 de ani, angajații unității  au găsit opt telefoane mobile cu acumulator, trei incărcătoare si şase mufe încărcător. In baza sesizării a fost constituită echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului. Polițiștii au stabilit că  un tânăr de 22 de ani, din județul Neamț s-a prezentat la Peniteciarul Bacău, pentru vizită și pachet la o persoană privată de libertate, aflată în acestă unitate. După intocmirea formalităților, tânărul a fost condus în zona de vizite, unde angajații penitenciarului au procedat la verificarea produselor alimentare.  Astfel, au fost găsite, disimulate batoane de salam, opt telefoane mobile cu acumulataor, trei incărcătoare și șase mufe pentru încarcator. Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșiii infracțiunii de introducere în mod ilicit de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă în penitenciar, conform Legii 254/2013 privin executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

 

 

 

 

Adauga un comentariu

*