Românii, trebuie să înţeleagă că nimeni nu le poate fura istoria. Ea poate fi scrisă, ori prezentată prost, aşa cum au făcut-o mulţi până acum şi în ultima perioadă tinerii ziarişti de la Digi24. În perioada sărbătorilor, probabil neavând cum să capteze audienţa telespectatorilor, ziariştii de la acest post de televiziune au prezentat un lanţ de emisiuni închinate istoriei României, promiţând că o va prezenta şi pe cea furată. Ne-am trezit în final înşelaţi pentru că am pierdut timpul, fără să auzim ceva nou. Totul a fost prezentat după vechile manuale întocmite de către regimul comunist, presărat pe aici, pe colo, cu noi declaraţii ale foştilor veterani de război. Nu s-a prezentat nimic în plus faţă de ce a scos regimul comunist la suprafaţă. Mă aşteptam la o analiză severă din partea acestor tineri ziarişti, cu privire la cei care se fac vinovaţi de dezastrul provocat acestui popor, hotărând intrarea României în nişte războaie inutile, complet nepregătiţi. Dacă Lui Brătianu ca civil în 1916, îi mai poţi trece cu vederea că nu a cunoscut, ce înseamnă să intri într-un război cu o superputere europeană, România având pe atunci o armată încălţată în opinci, cu cinci cartuşe, o puşcă şi-o baionetă, în schimb lui Antonescu în 1941, îi poţi reproşa multe ca militar de carieră, cunoscător a fonomenului militar. Cine crede că un militar se pregăteşte să se exprime numai pe câmpul de bătălie, greşeşte amarnic. Cel care în urma evaluărilor de forţe nu găseşte suluţiile pentru a evita vărsarea inutilă de sânge, acela nu merită să poarte grade. Una e să lupţi pentru un ideal şi alta e să lupţi pentru a cotropi. Ceva nu s-a legat atunci şi această chestiune a subliniat-o unul dintre veteranii intervievaţi de acest post, care spunea ,, Ei luptau pentru un ideal, iar noi nu aveam atunci nici unul” se referea la bătălia Stalingradului. Mă aşteptam ca tineri aceştia să despice firul în patru. Să explice ce căutam noi românii pe acolo? Dacă s-a greşit, şi-n cea constat greşala. Nu au făcut-o. Ba mai mult am avut prilejul să remarcăm în comentariile lor, că nu au utilizat termenii istorici cu privire la derularea unor evenimente. Referitor la atrocităţile comise după cucerirea Odesei, Madam Vijulie povestea despre carnagiul produs în rândul populaţiei civile ca fiind un incident, ca şi cum ar fi fost unul izolat, un accident. Parcă nici nu se mai întâmplase până atunci aşa ceva. Modul neprofesionist de a prezenta evenimentele, care n-a atins nici măcar o notă ziaristică, mă pune pe gânduri şi mă întristează pentru că avem o generaţie de tineri nepregătiţi, ce s-au aciuit prin televiziuni, învăţând să facă rating şi atât. Dacă aveau ceva nou de pus pe masă, ceva ce nu se mai prezentase, trebuia s-o facă. Aveau acum prilejul. Bănuiesc că au prezentat din postura de ziarişti. Puteau să facă o analiză a dezastrelor provocate României ca urmare a intrării în aceste două războaie şi chiar să găsească şi vinovaţii. Era momentul ca aceşti tineri ziarişti să ne spună că istoria nu trebuie numai frunzărită, ci şi aprofundată, pentru a învăţa ceva din ea, din greşelile unora. Dacă tot au abordat subiectul Antonescu, ar fi fost bine să prezinte pe ce căi a venit acesta la putere, maşinaţiunile care au avut loc în spatele acestei numiri, interesul manifestat de Hitler pentru a fi nominalizat, presiunile care s-au făcut asupra lui Carol II pentru al nominaliza pe Antonescu şi de cine au fost făcute aceste presiuni. Ar fi fost interesant ca telespectatorii să ştie cu ce legitimitate a venit Antonescu la putere? câte partide l-au susţinut? şi câte voturi a avut în spate? Pentru că nu poţi să hotărăşti de unul singur soarta unui popor. Sau că a existat un plan de debarcare a lui Carol II, conceput şi elaborat la Bistriţa împreună cu trimisul lui Hitler Col. Gerstemberg care-l vizita aici, unde nu a fost aşa de izolat cum s-a scris. A putut lua legătura cu mai mulţi.Toate acestea au fost monitorizate de şeful spionajului român Moruzov. Astfel se explică şi graba Lui Antonescu de al elimina pe acesta, atenţie după ce Moruzov se împăcase cu Horia Sima. Ar fi fost lucruri interesante de analizat şi explicat, cum şi de ce a trebuit să se întâmple actul de la 23 august 1944. De ce a fost întârziat atât de mult? în condiţiile când nu mai era nimic de făcut, iar tăvălugul sovietic se apropia. Cine se face vinovat de această întârziere? care a provocat drame umane şi pierderi materiale. Încă se mai apelează la vechea frază preluată din istoria comunistă precum că Regele Mihai l-a arestat pe Antonescu. Nici măcar acest lucru nu a fost explicat corect, ca românul să înţeleagă că un Rege nu arestează, el poate lua decizii. Trebuia explicat un lucru deloc de neglijat. Regele Mihai, la abdicarea lui Carol II, i-a cerut acestuia să plece împerună cu el, pentru că nu-l interesa tronul şi nu era pregătit. Avea pe atunci 18 ani 10 luni şi 10 zile şi alte pasiuni cunoscute deja. Carol îi cere să-şi facă datoria, însă rolul său devine decorativ mai ales ca sef suprem al armatei. Ce să mai vorbim de ridicolul situaţiei când Antonescu emite un decret pentru al face mareşal pe Mihai la numai 19 ani, ca la rândul lui, Mihai să-i semneze un decret de autoavansare la gradul de mareşal. Dacă aceste lucruri ar fi prezentate mai des, românii îşi pot da seama de ridicolul situaţiei de atunci şi îşi pot face o părere despre cei care ne-au condus o vreme. La 23 august 44, Mihai avea vârsta de 22 ani 9 luni şi 28 de zile, nici măcar nu împlinise vârsta zilei fatidice din viaţa lui Antonescu. Chiar la această vârstă Mihai nu era copt să elaboreze şi să conducă o operaţiune de mare amploare şi de o asemenea responsabilitatea. Este bine cunoscut că acest act, e rodul gândirii unor generali şi ofiţeri patrioţi din armata română, care au intuit dezastru ce se prefigura şi anume pierderea indentităţii ca naţiune şi transformarea noastră într-o republică sovietică în Marea Uniune. În acest prag am fost aduşi de ambiţia personală a lui Antonescu, care a refuzat sistematic, punctul din negocierile desfăşurate cu ruşii la Stocholm, ce prevedea întoarcerea armele către Hitler. De altfel a şi declarat că-i jurase credinţă şi că nu poate să facă acest lucru, fapt consemnat şi la întrunirea de la Palat, pentru care a şi fost arestat. Punea mai presus onoarea sa ca militar în faţa lui Hitler, decât în faţa armatei sale în prag de decimare. Această întârziere a aruncat sub şenilele tancurilor sovietice, zeci de mii de militari români. Să mai amintim că nu s-a gândit o clipă ce s-ar fi putut întâmpla cu România. Poate puţini ştiu că în perioada cea mai cumplită pentru România, între 1-19 august, Antonescu se ascunde la Olăneşti să-şi facă concediu împreună cu Rica şi camarila. Izolându-se în acea văgăună a rupt orice legătură cu frontul într-o perioadă grea. Gestul său a descumpănit atunci pe toată lumea. Gest neexplicat de mulţi istorici şi nu prea comentat chiar şi în această perioadă. Deşi este chemat pe 5 august la Rastenberg de Hitler, ca să-l informeze că Stalin a încetinit ofensiva în Polonia pentru a se îndrepta către România, nu face nimic în acest sens şi îşi continuă concediul la Olăneşti. Acestă poziţie a lui Antonescu trebuia analizată de tinerii ziarişti de la Digi 24. Ce l-a determinat să întârzie încheierea armistiţiului cu sovieticii? Pe cine interesa această întârziere? În niciun caz pe ruşi. Semnarea acestui armistiţiu şi întoarcerea armelor către germani, avantaja enorm pe ruşi care îşi vedeau nestingheriţi de drumul către Berlin. Obiectivul trasat de Stalin era să ajungă primi la Berlin. Ofensiva către Iaşi şi ocuparea lui de către sovietici pe 20 august, a îngrijorat forţele militare şi civile responsabile, constituite în jurul Palatului. Antonescu se duce şi el la Bacău la comandamentul armatei a IV în perioada 20-21 august, să constate pierderile suferite, dar nu întreprinde nimic. Grupul de generali şi ofiţeri ai armatei, precum şi câţiva consilieri ai Regelui Mihai, cu aportul unor comunişti, trec urgent la fapte eliminând pericolul. Arestarea lui Antonescu şi declaraţia Regelui la radio, de întoarcerea armelor împotriva Germaniei a fost soluţia de avarie. Nu a fost cea mai bună, pentru că nu s-a încheiat un armistiţiu, operaţiune ce cădea în sarcina lui Antonescu care a refuzat sistematic să o facă. Abia pe 12 septembrie s-a semnat un armistiţiu în condiţiile date de situaţia impusă. Aşa se explică capturarea unor mari efective de militari români, duse apoi în lagărele de muncă prin Siberia. Şi totul din cauza fanatismului unui conducător care a pus mai presus interesul personal, onoarea lui în faţa lui Hitler în detrimentul interesului naţional, sacrificându-şi armata, mii de vieţi pierdute pe câmpurile de luptă dar şi prin lagărele sovietice. Iată ce mai puteau să ne spună fetele de la Digi24.
Col.(r) Nour Constantin
