Dosare penale pentru conducere sub influenţa alcoolului

Poliţiştii l-au depistat în trafic, pe DN 11, în comuna Oituz, pe B. Victor, de 44 de ani, din localitate, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană în timp ce se află sub influenţa băuturilor alcoolice .

Un echipaj de poliţie din cadrul Biroului Rutier Bacău l-a depistat pe strada A. Tolstoi, pe C. Radu, de 35 de ani, din localitate, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal.

Pe DJ 241, în localitatea Glăvăneşti, a fost depistat în trafic D. Octavian, de 38 de ani, din Adjud, care conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.  În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0.49 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier l-au depistat în trafic, pe strada Mihai Viteazu, pe C. Daniel, de 27 de ani, din localitate, care conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană în timp ce se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii rutieri au cercetat împrejurările în care s-a produs un accidentat de circulaţie, în urma căruia au rezultat doar pagube materiale. Poliţiştii au constatat că P. Constantin, din Moineşti, în timp ce conducea un autoturism în comuna Măgireşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei electrice. Defecţiuniile produse în urma evenimentului au fost remediate de către lucrătorii E-ON Electrica Bacău. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală şi de distrugere din culpă.

Poliţiştii au cercetat împrejurările în care s-a produs un accidentat de circulaţie, în urma căruia au rezultat doar pagube materiale si au constatat că M. Paul, de 31 de ani, din comuna Asău, în timp ce conducea un autoturism pe DC 146, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil din localitatea Păltiniş. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală şi de distrugere din culpă.

Adauga un comentariu

*