Helegiu: Accident rutier produs pe fondul consumului de băuturi alcoolice

Polițiștii au fost sesizași prin 112 despre faptul că în localitatea Helegiu, din județul  Bacău s-a produs un eveniment rutier cu victimă. La fața locului polițiștii au stabilit că T. Constantin, de 40 ani, din comuna Helegiu, în timp ce se afla într-un atelaj hipo, condus de un consătean de 34 de ani pe DC 159, s-a dezechilibrat şi a căzut din atelajul hipo de la o înălţime de 1,5 m. suferind vătămări corporale.

Bărbatul de 40 de ani a fost transportat inițial la Spitalul Onești iar ulterior a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență Bacău investigaţii de specialitate. Atât conducătorului atelajului cât şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 0,55 mg./l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul atelajului și 1,37 mg./l. alcool pur în aerul expirat pentru T. Constantin. În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracșiunii de vătămare corporală din culpă.

 

 

Adauga un comentariu

*