Arhive pentru iunie 2013

Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare

Polițiștii din Tg. Ocna l-au depistat pe B. Ion, de 57 de ani din județul Bacău, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 1,6 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și a fost încarcerat  în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al  IPJ Bacău […]

Autoaccidentare pe fondul consumului de alcool

Laurentiu J., de 23 ani, din comuna  Cleja, în timp ce conducea o bicicletă pe un drum sătesc într-o curbă ușoară la dreapta, pe fondul consumului de băuturi alcoolice a pierdut controlul asupra directiei de mers, s-a dezechilibrat și a căzut în șanțul de colectare a apei din partea stangă a drumului. Biciclistul a fost […]

Urmărit național, depistat

Polițiștii l-au depistat pe  C. Benone, de 25 de ani, din  comuna Negri, urmărit național, care se sutrăgea de la executarea unei pedepsei cu închisoarea dispusă de Judecătoria Bacău. Cel în cauză are de execuatat o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani si 6 luni  pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi […]

Noua Miss SUA arată fabulos în costum de baie

Americanii şi-au desemnat aseară cea mai frumoasă fată din ţară. Câştigătoare a ieşit Erin Brady, o tânără de 25 de ani, din Connecticut. Fata a defilat pe podium într-o rochie strălucitoare de gală şi a răspuns şi la o întrebare de cultură generală, în legătură cu decizia Curţii Supreme a Statelor Unite de a răspândi […]

Miercuri va fi cea mai caldă zi a săptămânii

Această perioadă cu temperaturi mai ridicate, de până la 35 de grade în Banat şi Oltenia, va fi până miercuri, inclusiv, după care va exista o foarte uşoară scădere a valorilor termice, de cel mult 2 grade Celsius, a declarat, ieri, directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Florinela Georgescu. Directorul ANM a precizat că […]

NASA a selectat opt persoane, patru bărbaţi şi patru femei, care vor merge pe Marte

Agenţia spaţială americană NASA s-a decis în privinţa candidaţilor care vor fi incluşi în prima misiune pe Marte la orizontul anului 2020 şi a selectat opt noi candidaţi astronauţi – patru bărbaţi şi patru femei – care vor fi instruiţi pentru zboruri pe orbita joasă a Pământului şi pentru misiunile viitoare de explorare a unui […]

MS recomandă populaţiei să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11,00 şi 18,00

Ministerul Sănătăţii a solicitat, marţi, direcţiilor de sănătate publică şi serviciilor de urgenţă prespitaliceşti activarea planurilor de măsuri pentru zilele caniculare, astfel încât riscurile medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate din această perioadă să poată fi reduse, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de MS.De asemenea, ministerul a cerut serviciilor de ambulanţă alertarea echipajelor şi […]

Cancerul, distrus cu virusuri. Studiul care deschide calea către un tratament eficient pentru melanom

Cercetătorii de la Universitatea Yale din SUA au descoperit că injectarea unui virus în corpul şoarecilor de laborator a condus la distrugerea melanoamelor. Melanomul este cea mai agresivă formă de cancer de piele.”După injectarea virusului în fluxul sanguin al şoarecilor, acesta localizează melanomul şi îl distruge cu rapiditate”, a declarat cercetătorul Anthony N. Van den […]

Englezii ne fac din nou praf! Ei numesc Bacăul capitala furturilor din bancomate!

Oraşul Bacău era cunoscut în trecut drept unul dintre cele mai sărace locuri din România, unde lucrătorii din fabrici sau de pe terenurile agricole abia reuşeau să câştige sume derizorii. În prezent însă oraşul este în plină expansiune, iar noua sa bogăţie se datorează unui singur lucru: furturile din bancomate, relatează astăzi publicaţia The Sun. […]

Referendumul lui Băsescu, respins de Parlament

Senatul şi Camera Deputaţilor au respins, marţi, cu 191 voturi „pentru”, 123 de voturi „împotrivă” şi 69 de abţineri, hotărârea care avizează favorabil solicitarea preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui nou referendum pentru Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi.  Votul Parlamentului este pur consultativ. Comisiile juridice reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au adoptat raport […]

Omagiu lui Dan Botezatu.Trei sportivi cu patru medalii!

In Sala Andreea Isărescu, din Voluntari (judeţul Ilfov), s-a desfasurat  Campionatul Naţional de Karate Wado Kai, competiţie sub emblema Federaţiei Române de Arte Marţiale. Clubul Sportiv „Dan Botezatu” s-a întors acasă cu 4 medalii obţinute de cei 3 sportivi participanţi. Ionuţ Căşeru a obţinut aurul la kumite individual seniori -65kg, Andreea Margaş – aur la […]

Statul social, înseamnă statul pe loc

Chestiunea asta cu statul social este o abureală de modă Che Guevaristă. Cine crede că poate realiza un stat adevărat social, se amăgeşte şi cred că-i amăgeşte şi pe alţii. Statul social e greu de realizat şi după mine este o utopie. În esenţă presupune ca o parte din plus valoarea realizată de marele capital, […]