Acțiune de prevenire a victimizării pietonilor prin accidente rutiere

Polițiștii rutieri au depistat într-o singură zi, în cadrul unei acțiuni de prevenire a implicării pietonilor în accidente rutiere, 134 de cetățeni  care traversau strada prin loc nepermis.

Peste 50 de polițiștii rutieri au desfășurat joi, 31 ianuarie, o acțiune de prevenire a implicării pietonilor în evenimente rutiere. În cadrul acțiunii polițiștii au depistat în flagrant un cetățean care conducea un autovehicul fără a poseda permis de conducere. În urma abaterilor constatate polițiștii au aplicat 244 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 29.820 de lei.  Cele mai multe sancțiuni contravenționale (134) au fost aplicate pietonilor depistați în timp ce traversau arterele rutiere prin loc nepermis.  Față de șapte conducători auto s-a luat măsura reținerii permiselor de conducere, iar în trei situații au fost retrase certificatele de înmatriculare a autoturismelor.

Ovidiu  B., de 31 ani, din Oneşti, a fost depistat  pe strada Narciselor din Bacău, în timp ce conducea un autoturism și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor aflaţi în traversarea regulamentară a drumului, prin loc marcat şi semnalizat corespunzător. Față de conducătorul auto s-a luat măsura sancționării contravenționale și i s-a reținut permisul de conducere.

 

B. Costel, de 21 ani, din Bacău a fost depistat treversând strada  Calea Republicii, prin loc nepermis şi fără să se asigure.

Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 140 lei.

Adauga un comentariu

*