Nereguli in trafic soldate cu accidente

Corina A., de 41 ani, din Oneşti, in timp ce conducea un autoturism , pe  Bulevardul Oituz, din localitate, l-a surprins și accidentat pe Ioan G., de 78 de ani, din Oneşti, care era angajat in traversarea regulamentară a strazii, pe marcajul pietonal. În urma producerii evenimentului, pietonul a fost transportat la Spitalul Onești și a rămas internat la Secţia Ortopedie.           Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Atât conducătoarei auto cât și pietonului le-au fost recoltate probe bilogice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Viorel I., de 37 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Prelungirea Bradului din Bacău, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, a surprins și accidentat pe Vasile C., de 59 de ani, din  Bacău,  care se deplasa pe partea carosabilă. Vasile C. a fost transportat la Spitalul Județean Bacău și a rămas internat la Secția Ortopedie.  Atât conducătorul auto cât și victima au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto și  0,82 mg/l alcool pur in aerul expirat pentru pieton. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporala din culpă.

Radu T., de 24 de ani, din județul Vaslui, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2, în afara localităţii Bereşti-Bistriţa,  cu direcţia de mers Bacău-Roman, s-a angajat în efectuarea unei manevre de depăşire neregulamentară, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un ansamblu de autovehicule format din autotractor și semiremorca. Ansamblul de vehicule era condus regulamentar din sens opus de Florin G., de 34 ani, din județul Tulcea. În urma impactului conducătorul auto Radu T. și pasagera din autoturismul condus de acesta, o tânără de 23 de ani, au fost transportați la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, pentru îngrijiri medicale. Conducătorii celor două autovehicule au fost testați cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*