Ponta, în Financial Times: „Războiul cu Băsescu e un capitol încheiat. Cel care rupe armistiţiul va fi tras la răspundere”

În ciuda schimbului tot mai dur de replici de la Bucureşti între premier şi şeful statului, declaraţiile pentru presa străine sunt pacifiste. „Cred că războiul cu Băsescu este un capitol încheiat”, susţine premierul Victor Ponta într-un interviu în Financial Times, care titrează „Liderii români semnează un armistiţiu”. Ca şi în recentul interviu din Le Monde, Ponta respinge, potrivit publicaţiei britanice, orice intenţie de a-l mai suspenda pe Traian Băsescu după alegeri în condiţiile în care USL va avea majoritatea. „Cred că amândoi vom face tot posibilul să evităm orice alt conflict, pentru că acum, cel care rupe armistiţiul va fi tras la răspundere”, spune primul ministru. Armistiţiul din presa internaţională nu se vede însă şi la Bucureşti. „Nu poţi, pentru presa externă, pentru a-ţi crea imaginea că ai înţeles lecţia verii, să ai nevoie să spui „coabitez, ştiu ce am de făcut cu preşedintele Băsescu”, pentru că ai nevoie de această minciună, iar în ţară să îl utilizezi pe Băsescu şi pe afişe, şi pe campanii virale, pe internet, şi în declaraţii, şi în minciuni cu privire la ce s-a întâmplat la Consiliul European, nu se poate”, a susţinut Traian Băsescu luni seara, de la Cotroceni.

Adauga un comentariu

*