Descarcerat de pompieri

Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în municipiul Bacău, pe D.N. 11, la un accident rutier, în urma căruia o persoană a rămas încarcerată. Autoturismul condus de  M. M. C., de 37 de ani, a părăsit zona carosabilă şi s-a izbit într-un copac. La locul accidentului s-au deplasat autospeciala de descarcerare, ambulanţa S.M.U.R.D. şi autospeciala F.R.A.P., încadrate cu 10 subofiţeri.S-a intervenit pentru descarcerarea şoferului din autoturismul avariat. Acesta a fost preluat de echipajul S.M.U.R.D., care i-a acordat primul ajutor calificat şi l-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău. Pacientul prezenta suspiciune de fractură la nivelul coloanei cervicale şi la membrul inferior drept.Pe toată durata intervenţiei, au fost asigurate măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, iar ulterior s-a acţionat pentru curăţarea şoselei de resturile rezultate în urma accidentului.

Adauga un comentariu

*