Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii vor fi în vacanţă între 5 şi 11 noiembrie

Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii vor intra în prima vacanţă a anului şcolar 2012-2013 de vineri, după terminarea cursurilor, până luni, 12 noiembrie, potrivit unui ordin de ministru privind structura anului şcolar. Conform calendarului aprobat de MECTS, cursurile semestrului I al anului şcolar 2012-2013 se desfăşoară din 17 septembrie până pe 21 decembrie. Vacanţa de iarnă va începe pe 22 decembrie (sâmbătă), când se vor încheia cursurile semestrului I, şi se va termina pe 13 ianuarie (duminică). Semestrul al doilea va începe pe 14 ianuarie iar vacanţa de primăvară va fi cuprinsă între 5 şi 14 aprilie. Potrivit ordinului ministrului Educaţiei, anul şcolar în curs se va încheia pe data de 21 iunie. Vacanţa de vară va începe pe 22 iunie 2013 şi se va încheia pe 15 septembrie, urmând ca pe data de 16 septembrie să înceapă anul şcolar 2013-2014. Săptămâna 1-5 aprilie 2013 va fi dedicată activităţilor educative extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit ”Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. În această săptămână nu se vor organiza cursuri conform orarului obişnuit al unităţii de învăţământ iar programul ”Să ştii mai multe, să fii mai bun!” se va desfăşura în conformitate cu un orar special. Ordinul MECTS mai prevede că tezele din semestrul I al anului şcolar 2012 – 2013 se susţin, de regulă, până la data de 30 noiembrie 2012, iar cele din semestrul al doilea, de regulă, până la data de 25 mai 2013. În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin ordinul menţionat. În zilele libere prevăzute de lege nu se vor organiza cursuri.

Adauga un comentariu

*