Crin Antonescu: Traian Băsescu va fi suspendat din nou, dacă USL câştigă alegerile şi Victor Ponta nu este numit premier

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat că Traian Băsescu va fi suspendat din nou, la sfârşitul acestui an, respectiv după alegerile parlamentare, dacă nu îl va numi premier pe Victor Ponta, în ipoteza în care USL câştigă alegerile, conform Mediafax. Antonescu a precizat, în cadrul unei emisiuni televizate, că nu crede că acest lucru se va întâmpla şi a menţionat că o nouă suspendare a lui Traian Băsescu nu reprezintă un punct de program al USL, nici declarat, nici nedeclarat. Întrebat de moderator dacă exclude o nouă suspendare a lui Traian Băsescu în 2013, Antonescu a imaginat scenariul suspendării chiar în 2012, în cazul în care Traian Băsescu ar refuza să ia act de voinţa politică exprimată de electorat la alegerile parlamentare. „Nu exclud. Nu am cum să exclud aşa ceva pentru că aşa ceva nu ţine de mine sau de noi. Imaginaţi-vă, de pildă, că în 2012 chiar, avem alegeri, alegerile dau o expresie clară de voinţă politică şi, împotriva spiritului Constituţiei, preşedintele refuză să ia act de asta şi numeşte un alt prim-ministru”, a răspuns Antonescu. Întrebat explicit ce se întâmplă dacă USL câştigă 50% plus unu din mandate şi preşedintele refuză nominalizarea premierului solicitat de Uniune, Antonescu a arătat că şeful statului va face obiectul unei noi proceduri de suspendare. „Se ajunge probabil la suspendare şi se ajunge încă în 2012. Eu nu am cum să ştiu asta. Presupun sau pronostichez că nu se va întâmpla şi, dacă nu se va întâmpla, o nouă suspendare a preşedintelui nu este un punct de program nici declarat, nici nedeclarat”, a spus Antonescu. El a precizat că procedura de suspendare se va declanşa dacă şeful statului nu va dori să-l nominalizeze premier pe Victor Ponta sau va decide să facă o altă nominalizare, tot din rândul USL. Solicitat să comenteze scenariul în care USL câştigă alegerile cu 50% plus unu şi îl nominalizează pe Victor Ponta premier, iar preşedintele Traian Băsescu refuză să îl numească pe Ponta, solicitând un alt nume de la USL sau nominalizând pe altcineva din rândul USL, Antonescu a spus că în această situaţie se va declanşa procedura de suspendare. „Se declanşează procedura de suspendare. Dar eu chiar nu cred că se va întâmpla asta pentru că atâta vreme cât avem – cu o zi înainte, cu două zile înainte – pronunţarea populară, încă o dată – fără nicio posibilitate de a o mai interpreta – o asemenea acţiune a preşedintelui ar fi clar o încălcare a Constituţiei, o sfidare a votului popular şi ea nu are decât un răspuns democratic”, a precizat Antonescu.

Adauga un comentariu

*