Austeritate, instabilitate, scandaluri şi boicoturi – cum descrie presa internaţională situaţia din România

România încă învaţă semnificaţia democraţiei, notează presa internaţională despre situaţia de la noi din ţară. Jurnaliştii străini scriu că referendumul nu a reprezentat sfârşitul luptei dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta, care se pregătesc pentru următoarea rundă.

Situaţia de la noi din ţară a fost discutată de postul francez de televiziune France 24 în cadrul unei emisiuni intitulate România şi Ungaria, provocarea democraţiei.

Presa scrisă din Franţa a descris situaţia din România folosind patru cuvinte: austeritate, instabilitate, scandaluri şi boicoturi.

Jurnaliştii de la prestigioasa publicaţie germană Der Spiegel scriu că, deşi românii sperau că lupta de pe scena politică se va sfârşi odată cu referendumul, acest lucru nu pare să se întâmple.

Cele mai recente acrobaţii politice din România demonstrează că ţara noastră încă învaţă semnificaţia democraţiei, scriu şi jurnaliştii americani.

Publicaţia online EU Observer notează că senzaţie de lipsă de speranţă care copleşise  România în timpul regimului comunist începe să-şi facă simţită prezenţa iar. Jurnaliştii scriu şi că singura şansă a românilor pentru un viitor mai bun este să plece din ţară.

Adauga un comentariu

*