Irina Jianu, incarcerata in Penitenciarul Bacau

Marti, 26 iunie, persoana privată de libertate Jianu Irina Paula a fost încarcerată la Penitenciarul Bacău, în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Bucureşti, aceasta urmând să execute o pedeapsă privativă de libertate de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. Menţionăm că persoanele private de libertate sunt primite în locurile de deţinere cu dosarele individuale prevăzute de art. 29 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, modificată şi completată, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă ori a mandatului de arestare preventivă sau a ordonanţei de reţinere, după stabilirea identităţii acestora şi verificarea valabilităţii şi autenticităţii documentelor.După primirea în locul de deţinere, persoanele private de libertate se repartizează în secţia pentru carantină şi observare. Acestea sunt cazate separat pe camere, în raport de sex, vârstă, stare de sănătate, situaţie juridică, natura infracţiunii, precum şi de alte cerinţe legale, de ordine interioară sau de siguranţă.

Adauga un comentariu

*