Judetul, impanzit de hoti

În urma investigaţiilor efectuate poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni, au stabilit că Vasile M., de 19 ani, M.C., de 14 ani şi G. D., de 15 ani, toţi din comuna Sascut, au patruns prin efracţie în locuinţa Ioanei C., de unde au sustras bunuri în valoare de 700 lei. Totodată s-a mai stabilit că cei trei tineri au sustras din incinta unei societăţi comerciale din Sascut, bunuri şi bani, cauzând un prejudiciu de 1100 lei. Faţă de Vasile M. a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore şi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a emis pe numele acestuia mandatul de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. Cel în cauză a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.  patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Bacău, în timp ce executa serviciul de patrulare pe raza comunei Mărgineni, a depistat în flagrant trei persoane de sex masculin în timp ce transportau o pompă din inox. Poliţiştii i-au legitimat pe cei trei stabilind că se numesc F. M., de 16 ani, M.B., de 15 ani şi A. I., de 16 ani, toţi din comuna Mărgineni, care au recunoscut faptul că au mers împreună în curtea lui Ioan B., de 60 de ani, din localitate, de unde au sustras au sustras pompa din inox de aproximativ 25 litri, pe care intenţionau să o valorifice la un centru de colectare fier vechi de pe raza municipiului Bacău. Bunul sustras în valoare de aproximativ 1500 de lei a fost predat pe bază de dovadă părţii vătămate. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.  O patrulă de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Moineşti i-a depistat pe strada 1 Mai din localitate pe Silvestru U., de 36 de ani, Ionel B., de 23 de ani şi pe Daniel C., de 42 de ani, care transportau cu două atelaje hipo 27 de ţevi metalice având diametrul de 2 ţoli şi lungimi cuprinse între 2,5 şi 5 metri fiecare, pentru care nu au putut justifica provenienţa. Din verificările efectuate s-a stabilit că ţevile respective au fost sustrase din zona petrolieră Schela Moineşti. Bunurile în valoare de aproximativ 1100 de lei au fost recupertae şi predate părţii vătămate. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Adauga un comentariu

*