Gigi Becali, desfiinţat în Ungaria: „Fiul ciobanului a ajuns regele prostilor!”

Presa de la Budapesta îl face praf pe Gigi Becali, într-un articol care prezintă ascensiunea actualului finanţator stelist de la un simplu cioban la miliardar şi europarlamentar. „Gigi Becali sau cum a ajuns din fiul ciobanului regele proştilor din fotbalul românesc”, este concluzia celor de la Nemzeti Sport.

Cel mai titrat ziar de sport din Ungaria i-a dedicat un amplu articol lui Gigi Becali, în care finanţatorul stelist este atacat dur.”Gigi Becali sau cum a ajuns din fiul ciobanului regele proştilor din fotbalul românesc. O poveste despre un băiat care nu se sperie când trebuie să ajungă cu pricepere la bani, dar nici când trebuie să bată femei cu ajutorul bodyguarzilor săi. Şi totuşi este iubit”, aşa începe articolul din ediţia online a lui Nemzeti Sport, citată de Jurnalul Naţional.”Viaţa sa ar putea deveni un subiect de film, însă sperăm sincer că nimănui nu îi va trece prin cap să pună mâna, cu acest scop, pe o cameră de filmat. Gigi Becali, patronul atotputernic al clubului Steaua Bucureşti, s-a îmbogăţit în circumstanţe dubioase, este xenofob, antisemit, parlamentar european, dar a ridicat un sat din banii săi. Şi nu se consideră Iisus. Personajul nostru este considerat de unii o pată de culoare proaspătă pe pânza plictisitoare din lumea fotbalului european, în timp ce alţii îl percep ca pe un ulcer purulent într-un corp sănătos-tun. Evident că nici una dintre cele două afirmaţii nu este adevărată complet, dar în ambele găsim un strop de adevăr. Becali, care are 53 de ani, provine dintr-o familie de aromâni, deportată de comunişti după Al Doilea Război Mondial. Familia s-a ocupat cu creşterea oilor, iar doi membri mai norocoşi ai familiei, Ioan şi Victor, verii lui Gigi, au devenit cunoscuţi în fotbalul românesc încă din anii 80, fiind impresarii mai multor jucători de la Dinamo. Şi Gigi a fost suporterul lui Dinamo, a iubit fotbalul, doar că nu avea bani suficienţi să realizeze ceva în fotbal”, scrie Nemzeti Sport.Ziariştii maghiari prezintă şi modul dubios în care s-a îmbogăţit Gigi Becali: „Situaţia financiară s-a schimbat în momentul în care, pe baza unui instinct bun, Becali a schimbat un teren aflat la 15 km de Bucuresti, cu unul din zona nordică a capitalei, ce aparţinea Armatei. Şi, noroc pur, la începutul anilor 90, preţul terenurilor a crescut astronomic, iar Gigi şi-a vândut terenul. Abia peste un deceniu s-a constatat că în momentul tranzacţiei, terenul schimbat de Becali nici măcar nu era proprietatea lui, în sensul în care el nu cumpărase terenul până în momentul în care era sigură afacerea cu Armata”.

De la bani, ziariştii maghiari ajung la preluarea Stelei

„Aceasta nu a fost singura mutare curajoasă a lui Gigi, care în timpul afacerilor cu Armata a ajuns în strânsă legătură cu clubul Steaua. El ieşea în evidenţă prin vestimentaţia sa extravagantă şi ridicolă, dar şi prin maniera în care mânca, deoarece nu folosea tacâmuri. Pe cât se îmbogăţea mai mult, pe atât urca tot mai sus în ierarhia clubului, până în luna februarie a anului 2003, când a devenit patronul roş-albaştrilor. Steaua de astăzi nu este Steaua care câştiga în 1986 Cupa Campionilor Europeni. În anul 2005, Finanţele nenorocite s-au urcat pe omul de afaceri care respecta legea şi au îndrăznit să îl deranjeze pentru ridicola sumă de 11 milioane de dolari, reprezentând impozite neachitate de club. Gigi i-a dat în judecată până a avut câştig de cauză, însă e sigur că dacă Steaua va trebui să achite vreodată aceste datorii la stat, atunci clubul va fi în faliment”, scriu ziariştii maghiari. Nici cariera politică a lui Gigi Becali nu a fost uitată de cei de la Nemzeti Sport: „Un alt vis măreţ al lui Gigi Becali a fost să devină parlamentar. I-a reuşit, dar să fim darnici şi să recunoaştem că doar pe jumătate. Eroul nostru a încercat iniţial ca reprezentant al minorităţii italiene din România, apoi din partea partidului Noua Generaţie, însă a eşuat lamentabil. Apoi a încercat să ochească Bruxelles-ul şi funcţia de europarlamentar. Cu ajutorul prietenului său din 2009, Corneliu Vadim Tudor şi a Partidului România Mare şi-a îndeplinit visul, obţinând un mandat. Abia după ce şi-a rezolvat anchetarea sa de către autorităţile române, Becali şi-a recăpătat dreptul de a părăsi ţara şi de a-şi exercita mandatul. A ajuns aproape preşedintele României – cel puţin aşa credem că vede el povestea din 2009, când un simplu cioban a candidat la alegerile prezidenţiale, unde a obţinut aproape 2% şi puţin i-a lipsit să ajungă la Palatul Cotroceni”.”Gigi este un suflet simplu, căruia nu îi plac lucrurile complexe. Lumea, atât timp cât trăieşte el, să fie simplă, fără devieri comportamentale şi sexuale. Tocmai de aceea Becali se luptă neostenit împotriva acordării de drepturi homosexualilor prin ieşiri xenofobe, susţinute de multe ori şi de Biserica Ortodoxă din România. Pe cât de mult iubeşte Gigi minoritatea italiană, pe atât o urăşte pe cea maghiară. Nu duce lipsă de inspiraţie şi idei când vine vorba de a jigni comunitatea maghiară din România. După cele două titluri câştigate de CFR Cluj, Becali l-a atacat pe patronul feroviarilor, Paszkany Arpad, acuzându-l, printre altele, că este ajutat de forţe de stânga din Ungaria. Care a fost scopul acestor atacuri, încă nu ne-am dat seama. Tot în materie de fotbal, Gigi s-a dat în spectacol în noiembrie 2001, când împreună cu bodyguarzii săi l-au agresat pe moderatorul de origine africană al emisiunii Fotbal la Maxx. Evident că nici despre ţigani şi evrei părerea lui Gigi nu este diferită şi şi-o exprimă periodic”, mai scrie Nemzeti Sport, care încheie: „În ciuda acestor fapte, sau poate tocmai din cauza lor, Becali este surprinzător de popular în România, un fel de erou din poveştile populare, care înfruntă toate problemele pentru el însuşi şi pentru lumea creată spre încântarea sa”.

Comentarii

  1. Intr-un muzeu de arta din Motru, nistevizitatori s-au oprit si au zaovibt mai mult in fata unui tablou, care infatisa trei barbati de culoare complet dezbracati.Mirarea lor a fost ca dintre acestia, cel din centrul imaginii avea penisul roz, asa ca au rugat ghidul muzeului sa le dea lamuriri.Ghidul foarte amabil si documentat,le-a explicat pret de o jumatate de ora ca penisul roz semnifica alinierea Afro-americanilor intr-o lume predominant alba, dar ca mai poate insemna si opresiunea fata de homosexuali in societate.Multumiti de explicatia ghiduluise pregateau sa plece dar, se apropie de grup un moshulica, care intreaba.-Ia spuneti taica, v-a lamurit ghidul cereprezinta si care este mesajul acesteiopere de arta?-Desigur, au raspuns vizitatorii. Dar de cene intrebati?-Pentru ca eu am pictat tabloul. Astia dinimagine nu sunt negri. Sunt mineri din ValeaMotrului, iar ala din centru a fost la pranz pe-acasa.

Adauga un comentariu

*