O nouă ţeapă pe piaţă: economizorul care reduce factura la curent cu cel puţin 30%

Site-urile itirecomand.com şi economizorul.com promovează un „apărăţel” fabricat în China, ca fiind „Ultima descoperire germană”
– Domeniile menţionate au fost înregistrate de Dănuţ Ion Burlan din Târgu Jiu; pe unul se prezintă cu numele Daniel Dafinescu, iar pe celălalt invocă „Ecologic Product” SRL
– Societatea „Ecologic Product” se află în procedură de insolvenţă de doi ani şi îl are ca asociat pe Matei Nădrag, individ care este partener de afaceri cu Burlan în alte două firme: „Media-Plazza” şi „Profit Sigur”
– Comercializat prin intermediul celor două site-uri la preţul „promoţional” de 147 lei (44 dolari), economizorul poate fi importat din China la preţul de 2-3 dolari
– Specialiştii susţin că acest aparat nu are nici o influenţă asupra facturii la energie electrică

Invocând un material slab documentat (care nu include şi părerea unui specialist), difuzat de PRO TV în urmă cu mai bine de un an, două site-uri dubioase invită credulii să plătească 147 de lei pe un „apărăţel” care te face să „plăteşti cu 30% mai puţin la factura de energie electrică“ şi îţi asigură, bonus, încă vreo trei avantaje.

Preţul este „promoţional”, oferta expiră în 24 de ore – tot timpul – şi, în plus, pe stoc mai sunt disponibile doar… 19 aparate. Minunea, comparată de unii cu un fel de perpetuum mobile, este denumită economizor şi, ca să fie cât mai convingătoare, este dată drept „ultima descoperire Germană“.

Principiul de funcţionare care ar sta la baza construirii aparatului este descris sumar şi are menirea să îi determine pe cei preocupaţi de criză să scoată din buzunar cei 147 de lei. „Foloseşte o tehnologie eficientă pentru monitorizarea consumului de energie în mod activ şi îmbunătăţirea factorului de putere din gospodăria, biroul sau aplicaţiile industriale. În plus, tehnologia inteligentă optimizează voltajul şi solicitările de curent, astfel reducând consumul de putere activă în Kwh şi putând să realizeze economii de cel puţin 30% la factura de curent“, este tot ce trebuie să ştie posibilul cumpărător.

Pentru a fi şi mai convingător, unul dintre site-uri afişează şi sigla CNN, în dreptul căreia apare scris: „Soluţie germană pentru criza mondială. Economizorul de Energie Electrică vă salvează banii!“. Desigur, nu există nici o legătură către un material difuzat de CNN cu acest subiect.

Pe forumul electroniştilor, unul dintre utilizatori explică: „Cutia aceea îmbunătăţeşte factorul de putere în apartamentul respectiv, lucru pentru care furnizorul de energie vă felicită, dar nu vă modifică factura. Contorul este numai pentru energie activă. PFC-ul (Power Factor Correction, economizorul – n.r.) este circuitul care în viitor va fi obligatoriu în toate aparatele electronice. Aparatul (economizorul – n.r.) pare din seria brăţărilor magnetice care menţineau sănătatea organismului”.

Mai mult, un reprezentant al furnizorului de energie electrică contactat de redacţia noastră susţine că „Factorul de putere indică o relaţie între energia activă şi energia reactivă consumată de un aparat electric. La consumatorii casnici, contorul înregistrează doar energia activă consumată, singura care este facturată şi, deci, este plătită“. Acesta a mai precizat că, de fapt, putem vorbi cel mult de un stabilizator de tensiune, util într-o gospodărie, dar fără efecte asupra consumului şi, implicit, a facturii.
Vânzătorul foloseşte o identitate falsă

Site-ul itirecomand.com – care are banner publicitar pe libertatea.ro! – îşi începe abordarea astfel: „Numele meu este Dafinescu Daniel, sunt inginer la o companie de stat…”

În realitate, domeniul a fost rezervat de Dănuţ-Ion Burlan, domiciliat în Târgu Jiu, str. Panduri nr.89, care la înregistrare a declarat telefonul 0742-293060.
Acest număr poate fi regăsit pe internet în dreptul altor „anunţuri cacealma”, Burlan fiind cel care anterior îi învăţa pe naivi „cum pot câştiga 300 de USD pe zi”.

Născut pe 24 februarie 1987 în Târgu Jiu, BURLAN I. Dănuţ-Ion este asociat în două firme, iar în afacerea cu economizorul pare a fi partener cu un individ familiarizat cu afacerile, Matei NĂDRAG (09.06.1969, Târgu Jiu).
Firma menţionată pe economizorul.com este în insolvenţă

Site-ul itirecomand.com se vrea a fi doar unul de prezentare pentru economizor, cei care doresc să comande respectivul „apărăţel” fiind redirecţionaţi către economizorul.com, domeniul fiind rezervat, în noiembrie 2011, pentru o perioadă de un an, tot de Burlan.

Pe acest site este menţionat numele firmei „Ecologic Product”, lăsând să se înţeleagă că acest agent economic ar comercializa economizorul. Interesant este faptul că site-ul are şi o secţiune „termeni şi condiţii”, unde comerciantul încearcă „să legalizeze” ţeapa:
„Furnizorul nu este răspunzător pentru informaţiile prezentate pe site-ul şi/sau produsele oferite. Toate acestea au exclusiv scop informativ/educativ. Vă solicităm să consultaţi un specialist înainte de a pune în aplicare materialele prezentate pe site-ul şi/sau produsele oferite.

Informaţiile şi exemplele folosite în scopul prezentării produsului variază de la o persoană la alta. Rezultatele prezentate nu sunt rezultate comune. Nu ne facem răspunzători în nici un fel pentru rezultatele obţinute de către dvs în urma folosirii produsului.

Informaţiile oferite nu pot fi considerate, în nici o situaţie, ca fiind asimilate unor promisiuni, astfel noi nu putem fi consideraţi responsabil pentru nici una din probleme, întâmpinate înainte sau după utilizarea produsului. Utilizatorul foloseţte produsul pe propria raspundere”.

Dar să revenim la „Ecologic Product” SRL (J18/151/2000; CUI 13254370), firmă înfiinţată în 2000, care oficial se ocupă de „cultivarea legumelor şi a pepenilor, a rădăcinoaselor şi tuberculilor” şi este deţinută de Matei Nădrag şi Elena-Carmen Nădrag (05.05.1979, Reşiţa), fiecare cu 50% din capitalul social, în funcţia de administrator figurând numai Elena-Carmen Nădrag.

Firma a intrat în insolvenţă în decembrie 2009, iar printre creditori se regăsesc nume „grele”: Bancpost, Banca Transilvania, Piraeus Bank, „Otter Distribution”, „Puma Sports Romania” şi, desigur, Finanţele.
Burlan este partener de afaceri cu Nădrag în două firme

Dacă Dănuţ-Ion Burlan nu apare în „Ecologic Product” SRL (firmă cu sediul în Târgu Jiu, str. Nicolae Titulescu, bl.9A, sc.a, et.2, ap.9 – acasă la Matei Nădrag), în schimb cei doi sunt parteneri în alte două firme.

Prima este „Media Plazza” SRL Târgu Jiu (fosta „Burgexim” SRL), societate cu sediul în Târgu Jiu, str. Panduri 89 (acasă la Burlan), la care fiecare deţine 50% din capitalul social, iar Matei Nădrag este şi administrator. Deşi în 2010, cu un singur angajat, firma a realizat o cifră de afaceri de 212.592 lei şi un profit net de 35.708 lei, asociaţii au hotărât dizolvarea şi lichidarea firmei, declarând că „Media-Plazza” SRL (J18/829/1991; CUI 2157762) „nu are bunuri şi nici datorii către creditori”.

Decizia de dizolvare este ciudată pentru că, la scurt timp, cei doi înfiinţează o firmă nouă, cu acelaşi obiect de activitate (comerţ cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet), cu acelaşi sediu şi cu aceeaşi structură a asociaţilor. Numele firmei este „Profit Sigur” SRL (J18/145/2011; CUI 28177151), iar singura diferenţă este numirea lui Burlan în funcţia de administrator (la fel ca şi Nădrag).
„Ultima descoperire Germană“ este fabricată în China şi costă 2-3 dolari

Chiar dacă este prezentat ca „ultima descoperire Germană”, economizorul este fabricat în China şi are un preţ… pe măsura performanţelor!

Culmea este că site-ul itorecomand.com a fost deranjat de faptul că PRO TV a avansat un preţ de comercializare de 20 euro/bucata, motiv pentru care a venit cu nişte precizări: „Preţul de 20 de euro prezentat în reportajul de la ProTV este preţ de producător, la care se adăuga transport până în România, vama, TVA şi adaos comercial”.

În realitate, „apărăţelul” fabricat în China poate fi importat la preţuri de până la 10 ori mai mici faţă de cel invocat de PRO TV, în funcţie de cantitatea solicitată. Spre exemplificare, site-ul made-in-china.com oferă acest „Electricity-Saving Box – ESB-001(SD-001)” la 2-3 dolari USD, dar oferte negociabile pot fi găsite pe numeroase alte site-uri, cu producători diferiţi, dar având aceeaşi origine – China.

În aceste condiţii, ţinând cont şi de Sărbătorile care se apropie, concluzia este simplă: nu daţi banii pe prostii, luaţi un cadou la copii!(responsabilitatea juridica  apartine sursei: financiarul.ro)

Adauga un comentariu

*