Agresiune in comuna Asau

Poliția Municipiului Moinești a fost sesizată de către Doiniţa I., din comuna Asău despre faptul că Dinu I., concubinul său, a fost victima unei agresiuni. La faţa locului s-a deplasat o patrulă de siguranță publică care în urma verificărilor a stabilit că, Dinu I., de 47 de ani,  în timp ce se îndrepta spre domiciliu, s-a întâlnit cu vecinul său Fănel M., iar pe fondul unor discuții în contradictoriu, acesta din urmă l-a lovit cu pumnii în zona feţei. Victima a fost transportată la Spitalul Comăneşti pentru îngrijiri medicale, fiind necesară internarea acesteia. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe.

Adauga un comentariu

*