Gemenele fostei stareţe din Tăriceni au fost botezate în spital

Gemenele fostei stareţe din Tăriceni – Ana Ecaterina şi Maria Nectaria – au fost botezate, vineri, de preotul Spitalului „Sf. Pantelimon” din Bucureşti, Ştefan Oproiu, întrucât starea de sănătate a fetiţelor impunea realizarea de urgenţă a acestei taine.Decizia botezului numit uneori de urgenţă a fost luată de mamă şi preotul spitalului văzând starea micuţelor. Naşa de botez a fost o doctoriţă din unitatea sanitară. Ele au primit numele de Ana Ecaterina şi Maria Nectaria. „Este o minune de la Dumnezeu că fetiţele s-au născut”, spun surse medicale.

Potrivit Bisericii Ortodoxe Române (BOR), în caz de urgenţă, adică risc vital, oricine, chiar şi părinţii (cu condiţia ca cel ce săvârşeşte botezul să fie la rândul său botezat ortodox), poate face botezul doar prin rostirea cuvintelor „Se botează robul lui Dumnezeu…, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Un altfel de botez (numit uneori „de urgenţă” sau „grabnic”) este confirmat de Biserică prin Mirungere.

Adauga un comentariu

*