Polițiștii au fost sesizați, prin 112, de Mădălina P., ca in parcarea din fața unui hotel din municipiul Bacău s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a două persoane. La fața locului polițiștii au stabilit că Mădălina P., de 19 ani, posesoare a permisului de conducere categoria B din anul 2011, in timp ce efectua manevra de mers înapoi a intrat in coliziune cu un autoturism, care era condus regulamentar de Bogdan P., de 20 ani, din Bacău. În urma impactului dintre cele doua autoturisme a rezultat rănirea ușoară a unei tinere de 19 ani și a unui minor de 9 ani, pasageri in autoturismul condus de Mădălina P. Cele două victime au primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean Bacău, fără a fi necesară internarea lor. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.