Arhive pentru septembrie 2011

China către Europa: Nu vă aşteptaţi la salvare financiară din partea noastră!

Mai mulţi oficiali chinezi au transmis, în timpul unor întâlniri la sediul FMI, mesajul că statul asiatic nu poate salva Europa, după ce China a fost văzută ca un posibil răspuns la criza datoriilor suverane din zona euro, prin achiziţia de obligaţiuni sau prin investiţii, potrivit WSJ.”Nu putem să ne apucăm să salvăm pe cineva. […]

Ponta: „Personal, îmi doresc ca Băsescu să nu desemneze un premier USL”

Liderul PSD Victor Ponta a declarat luni că, personal, îşi doreşte ca preşedintele Traian Băsescu să se ţină de cuvânt şi să nu desemneze un premier de la USL, el precizând că, în această situaţie, USL va declanşa procedura de suspendare, iar România va avea alegeri prezidenţiale mult mai devreme. Întrebat care ar fi condiţiile […]

Ai pensie privată? Ce variante ai pentru încasarea banilor?

Participanţii la fondurile de pensii private vor putea opta, după încetarea perioadei active, între mai multe modalităţi de încasare a banilor, cum ar fi o sumă lunară până la deces sau până la o anumită dată, o altă variantă fiind stabilirea unui interval de plată cuprins între 5 şi 10 ani. Modalităţile de plată se […]

Reuters: „România vede o şansă în investiţiile în mine de aur şi cupru”

România a decis că este momentul să relanseze exploatarea resurselor abundente de aur şi cupru, în special fiindcă preţul mare al metalelor permite solicitarea unor redevenţe mai mari şi atragerea unor investiţii occidentale vitale. Între proiectele avute în vedere se află cel de la Roşia Montana, al companiei canadiene Gabriel Resources, care are cea mai […]

Germania, datorii ascunse de 5.000 de miliarde de euro?

Germania are datorii ascunse de 5.000 de miliarde euro, astfel încât datoria publică este mult mai mare decât cea anunţată oficial, potrivit publicaţiei germane Handelsblatt, care citează estimările unui profesor de economie de la Freiburg University, transmite Bloomberg. Astfel, pe lângă o datorie publică de 2.000 de miliarde de euro, Germania mai are obligaţii financiare […]

Bancherii pregătesc falimentarea Greciei?

Bancherii se pregătesc pentru intrarea Greciei în faliment, iar speranţele lor atârnă de capacitatea Europei de a ridica urgent ziduri în jurul sistemului bancar, uficient de puternice pentru a preveni răspândirea crizei către alte ţări din zona euro. Reprezentanţii marilor grupuri financiare, participanţi la o conferinţă în timpul întâlnirilor anuale ale Fondului Monetar Internaţional şi […]

Bacău. Un bărbat dependent de etnobotanice s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune

Un bărbat de 30 de ani le-a dat de lucru duminică seara poliţiştilor şi medicilor din Bacău. Fără să spună un cuvânt apropiaţilor, s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune şi a început să ameninţe că se va arunca în gol. Până să se arunce, bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut. Nu reuşise să […]

Record de prezenta la AGA de la SIF Moldova: 31% din actionari au venit pentru a dezbate subiectul BCR

Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor de la SIF Moldova (SIF2) a avut azi un cvorum de 31%, la prima convocare, un record pentru aceasta societate de investitii, potrivit unor surse din piata de capital. Actionarii SIF Moldova sunt chemati sa dezbate subiectul tranzactiei cu Erste Group versus listarea BCR, in conditiile in care aceasta societate […]

Populatia poate plati taxele si impozitele la CEC Bank

CEC Bank si Ministerul Finantelor Publice au lansat o noua facilitate prin care persoanele fizice pot plati gratuit impozite, contributii, taxe si alte venituri catre bugetul de stat, bugetele locale si alte bugete. Platile pot fi efectuate direct de contribuabilii persoane fizice sau pentru acestia de alte persoane fizice platitoare, caz in care vor prezenta […]

Vlad Filat cere Rusiei să îşi retragă trupele militare din Transnistria

Rusia trebuie să îşi retragă imediat trupele militare din Transnistria, a declarat premierul moldovean Vlad Filat într-un interviu pentru Kommersant-Ucraina, adăugând că Republica Moldova este dispusă la un compromis, relatează Timpul, în ediţia electronică.”Noi considerăm că această misiune trebuie schimbată imediat. Trupele actuale au avut indicaţia de a opri violenţele, dar la noi deja de […]

Elevii din învăţământul preuniversitar, evaluaţi de luni

Toţi elevii din învăţământul preuniversitar, de la clasa întâi şi până la a douăsprezecea, vor fi evaluaţi la toate disciplinele începând de luni, 26 septembrie. Ministerul Educaţiei vrea să reducă în acest fel numărul de teste şi evaluări pe care trebuie să le treacă elevii în cursul unui an şcolar şi să elaboreze un plan […]

Cum a intrat Monica Gabor în legături foarte strânse cu clanurile de interlopi din Bacău: «Tot ce vreau este să fac bani!»

Arestarea interlopului Ion Clămparu (foto jos), la sfârşitul săptămânii trecute, a readus în discutie un episod mai putin ştiut din trecutul Monicăi Gabor: în 2003, ea a intrat în contact cu băcăuanul Radu Dută Nitescu, unul dintre “locotenenoeii” lui Clămparu, lucru recunoscut de vedeta de azi într-o scrisoare. Declaratia dată acum opt ani de Monica […]