Casa memorială a poetului Vasile Alecsandri – o ruină

Casa din centrul Bacăului unde, în urmă cu 190 de ani s-a născut marele poet Vasile Alecsandri, a ajuns o ruină cu pereţii năruiţi şi pictaţi cu graffiti, iar la primul cutremur va fi pusă la pământ. Deşi autorităţile au promis acum patru ani că vor recupera imobilul de la proprietarul italian şi o vor restaura, nu s-a întâmplat nimic până acum.Casa lui Vasile Alecsandri este monument istoric şi de arhitectură, ocrotit de lege. Construită în secolul al 18-lea, casa face parte dintr-un ansamblu de imobile care au aparţinut vornicului Alecsandri şi are o importanţă aparte, pentru că aici se presupune că s-ar fi născut marele poet Vasile Alecsandri.

Deşi imobilul a fost inclus în categoria A de importanţă naţională, astăzi a devenit o ruină şi asta pentru că de-a lungul timpului nu a mai fost reparată, iar în orice moment se poate prăbuşi.

Casa a devenit monument istoric încă de pe vremea lui Ceauşescu, în 1980, dar după Revoluţie, o descendentă a poetului, care a primit casa, a vândut-o unui italian. Acesta a cumpărat imobilul din centrul Bacăului gândindu-se că îl va demola şi va ridica alte construcţii. După ce a aflat că este vorba de un monument istoric şi că nu îl poate pune la pământ, l-a lăsat de izbelişte.

Acum, în loc să adăpostească obiecte şi lucrări ale marelui poet, clădirea primeşte sub acoperişul său doar oameni ai străzii. La începutul acestui an, casa a fost incendiată, cel mai probabil, de oamenii străzii, care obişnuiesc să se adăpostească acolo pe timp de iarnă.

Deşi în urmă cu patru ani autorităţile locale au promis că vor răscumpăra casa de la italian şi o vor restaura, acum s-au răzgândit şi spun că nu există bani la buget.(realitatea.net)

Comentarii

  1. Rusine!!!!! Nu suntem in stare sa pastram ceea ce ne-au lasat mai marii acestei tari, adica CULTURA. Daca nu iese „banu’ la ce sa ma bag? Cam asta e devizul celor care ne conduc.

Adauga un comentariu

*