Si totusi, exista sperante!

Selectionata Under 16 Bacau – CSM Focsani 3 – 2 (1 – 1)

FRF a luat oficial decizia de a desfiinţa campionatul interjudeţean dedicat fotbaliştilor sub 16 ani. Decizia a fost comunicată abia acum, deşi se ştia de cîteva luni despre faptul că forul condus de Mircea Sandu se gîndea să renunţe la această competiţie. La nivelul judetului Bacau, gratie eforturilor presedintelui AJF, Cristian sava, aceasta selectionata supravietuieste…

Se pare ca FRF nu renunţă definitiv la scopul de bază aflat în spatele acestei competiţii, acela de a descoperi tineri fotbalişti care pot reprezenta soluţii pentru viitorul naţionalei. Forul care conduce fotbalul romînesc a propus trei idei de reorganizare. Prima variantă ar fi organizarea unui campionat cu jucători născuţi în anul 1996, a doua propunere ar fi formarea unei selecţionate din jucători de 14-16 ani numai din Ligile a patra şi a cincea, iar ultima este organizarea unei competiţii rezervate copiilor şi juniorilor din clasele III-IV, V-VI şi VII-VIII, în care Federaţia va premia cîştigătorii. In aceste scopr FRF i-a invitat pe toti antrenorii celor 42 de selecţionate judeţene care au participat sezonul trecut la campionatul Under 16, să aleagă care dintre aceste variante ar fi cea mai utilă, iar în funcţie de părerile exprimate de aceştia, FRF va alege şi va implementa un nou proiect. In judetul Bacau, in pofida incertitudinii care pluteste asupra viitorului acestei selectionate, Cristian Sava, presedintele Asociatiei Judetene de Fotbal, merge pe mâna celor doi tineri antrenori, Giani Florian si Codrin Mindirigiu, ambii cu rezultate bune la nivelul copiilor si juniorilor. De altfel, cei doi sunt singurii antrenori la acest nivel care poseda licenta A UEFA, care le-ar permite sa antreneze chiar si la nivelul Ligii I, in functia de antrenor secund! Toti ceilalti antrenori din judet care lucreaza cu copiii si juniorii nu au decat categoria a III-a de clasificare, pe care au echivalat-o cu licenta B UEFA, fara insa sa fi sustinut examenul care sa le ateste acest drept! Asa cum scriam,  aceasta selectionata Under 16 isi continua activitatea, in ultima saptamana ea evoluand la Focsani, in compania CSM Focsani, cu un an mai mari decat fotbsalistii bacauani, si in comuna Nicolae Balcescu, in compania echipei locale, cu ocazia inaugurarii bazei sportive, pierzand ambele intalnuirui. La Focsani, intr-o partida in care adversarii au fost cu cel putin mai in varsta ca ei, jucatorii antrenati de Giani Florian si Codrin Mindirigiu au pierdut cu 0 -5, dupa un meci arbitrat partinitor de un fluieras localnic, lucru destul de trist daca ne gandim ca, totusi, este vorba despre niste copii. Revansa s-a disputat sambata dimineata, pe stadionul „Lucretiu Avram”, bacauanii castigand cu 3 – 2 (1 – 1), dupa o partida cu rasturnari spectaculoase de scor, golurile invingatorilor fiind marcate de un singur jucator, Silviu Vlad, un talent care creste in ograda LPS Bacau. Cei doi antrenori i-au avut la dispozitie pe portarii Tanase si Bogdan Ailoaie, si jucatorii de camp Dobre, Ladaru, Belecciu, Ionut Ailoaie, Filip, Raican, S. Vlad, Nicoara, Varga, Generalu, Petrache, Nicoara, Ilie, Tofan si Tiron. La inceputul lui septembrie, aceasta selectionata va pleca intr-un stagiu de pregatire centralizata  de o saptamana.

Adauga un comentariu

*