S-a urcat în autobuz și a ajuns la spital

Joi, 28 iulie,  în jurul orei 11.40, Vasile P., de 48 de ani, din Bacău, conducător auto la o firmă de transport public, a oprit autobuzul în staţia pentru mijloace de transport în comun, situată pe strada Ştefan cel Mare, iar după ce s-a pus în mişcare, a frânat brusc, moment în care Margareta M., de 63 de ani, din localitate, care se afla în autobuz în calitate de pasageră, s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se de scară.  Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*