Surprinsi de jandarmi in miez de noaptea

În noaptea de 28 spre 29 ianuarie, în jurul orei 1.00, un echipaj de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, în timpul executării serviciului pe strada Izvoare, din municipiul Bacău, a observat două persoane care transportau o bucată de metal de aproximativ doi metri pătraţi cu ajutorul unui atelaj hipo. Având în vedere ora înaintată precum şi comportamentul persoanelor la vederea jandarmilor, s-a trecut la oprirea şi identificarea acestora, respectiv Mihai. F., de 15 ani, şi Răzvan C., de 17 ani, ambii din municipiul Bacău, ambii fără antecedente penale. Întrebaţi de jandarmi despre provenienţa fierului, aceştia au recunoscut faptul că a fost sustras de pe strada Letea (capacul unui cămin de apă) şi că urmau să îl vândă la o societate de colectare a fierului. Pe timpul derulării cercetărilor s-a constatat faptul că şi atelajul hipo a fost sustras din curtea unei persoane, fără ştirea acesteia. „Am hotărât să luăm şi căruţa cu calul de la un cunoscut de-al nostru şi să transportăm capacul cu ajutorul ei”, le-a declarat jandarmilor Mihai F. S-a luat măsura conducerii celor doi la sediul unităţii. „Proprietarul atelajului hipo a fost chemat pentru a-şi recupera bunurile iar pe numele făptuitorilor s-a întocmit dosar cu acte premergătoare sub aspectul comiterii unei fapte susceptibile infracţiunii de furt calificat. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale”, a declarat mr. Marius Taranu, ofiter relatii publice in cadrul Gruparii de Jandarmi Mobila Bacau.

Adauga un comentariu

*